Germania se așteaptă la noi atentate comise de „lupi singuratici“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Germania se așteaptă la noi atentate comise de „lupi singuratici“

Externe 21 Iulie 2016 / 15:14 579 accesări
Afganul pe care germanii nu l-au lăsat să moară a vrut să nu îi lase el pe ei să trăiască

Afganul pe care germanii nu l-au lăsat să moară a vrut să nu îi lase el pe ei să trăiască

Noțiunea de ”lup singuratic” a căpătat o nouă dimensiune, și mai amenințătoare, după atentatele de la maratonul din Boston, când oficialii americani au mediatizat-o, explicând că, la ora actuală, pericolul cel mai mare îl reprezintă acei indivizi care se radicalizează în intimitatea propriilor cămine, la adăpost de orice urmă de bănuială a serviciilor secrete sau a... vecinilor de palier. Nu puține au fost cazurile de atacuri sângeroase comise de astfel de indivizi, în ultima vreme. Nici Germania, patria de vis a refugiaților musulmani, nu a scăpat de astfel de episoade, ultimul fiind cel în care un afgan de 17 ani a sărit cu toporul la pasagerii unui tren regional. În consecință, ministrul german de Interne a lansat un avertisment în această privință. ”Germanii ar trebui să fie pregătiți să se confrunte cu noi atentate efectuate de grupuri mici sau de atacatori radicalizați care acționează singuri”, a avertizat ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, citat de BBC News. Luni, cinci persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-un atac comis într-un tren care circula în sudul statului german Bavaria. Atacatorul, în vârstă de 17 ani, care a sosit în Germania în anul 2015, ca imigrant minor neînsoțit, a fost împușcat mortal de poliție, în urma incidentului. Thomas de Maiziere a declarat că adolescentul a fost radicalizat de propaganda grupării teroriste Stat Islamic (SI), dar nu există dovezi că ar fi urmat ordinele grupării extremiste.

Martorii au declarat că atacatorul, Muhammad Riyadh, a strigat ”Allah Akbar” de trei ori, iar Statul Islamic susține că adolescentul ar fi fost un adept al grupării. Anchetatorii au găsit un steag al SI desenat de mână în camera adolescentului. Cu toate acestea, serviciile germane de securitate nu îl aveau în vizor pe adolescent înainte de atac și o legătură concretă cu SI nu a fost încă stabilită. Guvernul face tot posibilul pentru a preveni astfel de atacuri, a mai spus ministrul, care a adăugat și că nu pot exista garanții în acest sens.



12