Gică Hagi, dezamăgit de modul în care a fost tratat Ianis Hagi la Fiorentina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Gică Hagi, dezamăgit de modul în care a fost tratat Ianis Hagi la Fiorentina

Sport 01 Februarie 2018 / 17:43 1736 accesări
Ianis Hagi va purta banderola de căpitan la Viitorul

Ianis Hagi va purta banderola de căpitan la Viitorul

După aventura de la Fiorentina, unde nu a fost utilizat așa cum și-ar fi dorit la echipa de seniori în Serie A, Ianis Hagi a fost răscumpărat de către FC Viitorul pentru suma de două milioane de euro, gruparea italiană păstrând și un procent de 30% dintr-un viitor transfer al jucătorului. Ianis Hagi va îmbrăca din nou tricoul Viitorului în partida cu Astra Giurgiu, programată vineri seară, de la ora 20.45 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look TV), pe stadionul „Central” din cadrul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, în etapa a 23-a a Ligii 1.

Managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi, consideră că Ianis Hagi poate reveni la forma arătată în momentul transferului la Fiorentina. Gică Hagi a spus că în momentul în care a înţeles că Ianis Hagi nu va fi utilizat la fotrmația de seniori a Fiorentinei a făcut tot posibilul pentru a-l readuce la Viitorul. Gică Hagi consideră că dacă Ianis Hagi nu avea valoare, atunci nu ar fi plătit pe el o sumă foarte mare. „Ianis s-a întors la clubul care l-a format și care joacă în prima ligă. Din păcate, Fiorentina nu i-a oferit șanse să joace. În vară s-a spus că a fost unul dintre cei mai buni jucători în perioada de pregătire. A trebuit să ne luăm jucătorul înapoi cu orice sacrificiu. Când a plecat de la noi era căpitanul Viitorului, juca în prima ligă și se număra între primii 100 de jucători din lume la vîrsta sa. A dispărut un an și jumătate și sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat. Sperăm ca el să-și revină, pentru că este un jucător foarte valoros”, a declarat Gheorghe Hagi.

„Eu am mers acolo (n.r. - la Fiorentina) să joc. În vară, toți din Italia au spus că am fost cel mai bun din cantonament, am avut cele mai multe goluri și pase de gol și normal că îmi doream să joc. Nu se știe niciodată ce va fi. Vom vedea”, a spus și Ianis Hagi.

Citește și:

FC Viitorul anunță revenirea lui Ianis Hagi

Taguri articol


12