Grefieră protestatară, mutată disciplinar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grefieră protestatară, mutată disciplinar

Social 08 Octombrie 2009 / 00:00 819 accesări

Federaţia Naţională Sindicală Projust dezaprobă decizia conducerii Curţii de Apel Bucureşti de a o sancţiona pe grefiera Clara Apachiţei, care a fost mutată disciplinar pe o perioadă de trei luni la o instanţă inferioară pentru că a participat la proteste. „Federaţia Projust apreciază ca nejustificată şi profund imorală decizia conducerii Curţii de Apel Bucureşti de a sancţiona un grefier care a decis să protesteze în cadrul unui conflict de interese notificat legal şi nedeclarat ilegal de vreo instanţă judecătorească. În acelaşi timp, adresăm aceleiaşi conduceri întrebarea, retorică, desigur: Ce sancţiuni au fost aplicate magistraţilor în timpul protestelor acestei categorii profesionale?”, se arată într-un comunicat de ieri al organizaţiei sindicale. Projust nu înţelege gestul instanţei bucureştene în condiţiile în care Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) a fost sesizat, printr-o adresă din 24 aprilie, cu privire la premisele declanşării unui conflict de interese între MJLC, Curţile de Apel din România, pe de o parte, şi Federaţia Naţională Sindicală Projust, pe de altă parte. Ulterior, printr-o adresă înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în 29 aprilie, s-a sesizat declanşarea conflictului de interese. În cadrul acestui conflict de interese a avut loc o pichetare autorizată a sediului MJLC şi o grevă de avertisment cu încetarea lucrului timp de două ore. „Acest conflict nu a fost închis încă pînă în prezent, iar doamna grefier Clara Apachiţei participa la formele de protest hotărîte de personalul auxiliar. În acest sens, doamna grefier nu a participat la şedinţa de judecată, în locul dînsei intrînd grefierul de permanenţă, care a decis să nu participe la mişcările de protest sindicale”, au precizat sindicaliştii.



12