Grefierii şi arhivarii ameninţă cu greva

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grefierii şi arhivarii ameninţă cu greva

Administrație 06 Octombrie 2008 / 00:00 736 accesări

Federaţia Sindicală „Pro Just”, din care fac parte grefierii şi arhivarii, a anunţat că va intra în grevă generală dacă nu se măresc salariile. Scandalul izbucnit la nivel naţional odată cu majorarea retribuţiilor profesorilor tinde să ia amploare. Grefierii şi arhivarii ce sînt membri ai federaţiei „Pro Just” au decis să blocheze activitatea instanţelor în toată ţara dacă Guvernul nu le ia în seamă revedicările şi nu le soluţionează pozitiv. De cîteva luni, Ministerul Justiţiei (MJ) negociază noul contrat colectiv de muncă, însă părţile nu reuşesc să ajungă la un acord comun, pentru că au fost întîlniri la care reprezentanţii MJ nici nu s-au sinchisit să vină. Pînă pe 10 octombrie, dată la care contractul colectiv al celor peste şapte mii de grefieri şi arhivari expiră, ministerul trebuie să ia o decizie. În cazul în care propunerea ministrului nu le va conveni sindicaliştilor, există riscul ca personalul auxiliar să rămînă în „aer”. Grefierii şi arhivarii spun că se simt discriminaţi de diferenţa mare dintre salariile lor şi cele ale judecătorilor. Dacă înainte de 1989, un grefier avea cam 80% din salariul unui judecător, acum proporţia este 15 –20 de procente. Ca să nu mai vorbim despre retribuţia lunară a unui arhivar, care nu depăşeşte 900 lei. Federaţia Sindicală „Pro Just” spune că grefierii şi arhivarii nu au mai primit sporul de confidenţialitate, deşi lucrează cu informaţii clasificate, în condiţiile în care alţi angajaţi ai instanţelor care nu au acces la dosare, cum ar fi mecanicii şi lăcătuşii,

beneficiază de aceste drepturi.



12