Hacker la a doua rejudecare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hacker la a doua rejudecare

Eveniment 02 Octombrie 2008 / 00:00 1862 accesări

Lucian Viorel Gherghin a fost condamnat, anul acesta, de Tribunalul Constanţa, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, însă Curtea de Apel Constanţa a descoperit că instanţa de fond a omis anumite aspecte legale şi a trimis dosarul spre rejudecarea la Tribunal. Procurorii au înaintat recurs, pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a respins. În concluzie, cauza se repune pe masa judecătorilor constănţeni. Potrivit actului de inculpare, tînărul, în vîrstă de 25 de ani, a fost trimis în judecată în luna septembrie 2007, de către procurorii Biroului Teritorial DIICOT Constanţa, acuzaţiile aduse fiind deţinere fără drept de programe informatice, interceptare şi transferare de date informatice în mod neautorizat şi deţinere de programe în scopul falsificării instrumentelor de plată electronice, precum şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Potrivit anchetatorilor, Gherghin a găsit o metodă cu ajutorul căreia a reuşit să scoată din bancomatele BCR şi BRD din Constanţa peste 11.000 de lei. Lucrătorii specializaţi din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa şi procurorii DIICOT susţin că, în cursul anului 2005, deţinînd echipamente hardware şi software, bărbatul a accesat ilegal paginile unor bănci sau ale unor operatori de plată on-line, cum ar fi Pay Pal, Intrust Bank, First USA, prin care a solicitat utilizatorilor legitimi să-şi dezvăluie datele confidenţiale. Cu ajutorul pin-urilor, a numelor deţinătorilor de conturi şi a parolelor obţinute, Gherghin a rescris benzile magnetice ale unor carduri, folosindu-se de dispozitive MSR 206 şi 206 DAX şi a scos banii, pe care i-a folosit în interes personal. Oamenii legii au efectuat o percheziţie la domiciliul lui Gherghin, unde au descoperit toate instrumentele folosite la comiterea infracţiunilor. Romcard SA, unul dintre procesatorii de cărţi de credit din România, a informat că inculpatul a contrafăcut şi a folosit ilegal, în perioada 8 martie - 9 septembrie 2005, două carduri Stop Shop GIFP şi Univers All pentru a extrage suma totală de 11.200 RON de la diferite ATM-uri din oraş. Lucian Viorel Gherghin este judecat în stare de libertate.



12