Simona Halep (3 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală de la Roland Garros, joi, după ce a pierdut în faţa americancei de 17 ani Amanda Anisimova (51 WTA), scor 2-6, 4-6.
Partida dintre cele două era programată iniţial pentru miercuri, ora 15:00, însă ploaia de la Paris a făcut imposibilă desfăşurarea jocurilor de la Roland Garros. Jocul dintre Halep şi Anisimova a început astăzi, în jurul orei 13:00, iar americanca a surprins-o vizibil pe Halep.
Cu un joc foarte variat, lovituri în forţă şi precise, Anisimova nu i-a dat nicio şansă Simonei în primul set, surclasând-o pe româncă la aproape toate capitolele, precum lovituri direct câştigătoare, erori neforţate, puncte câştigate la fileu sau puncte câştigate pe serviciu. Americanca a făcut două break-uri, adjudecându-şi primul set cu scorul de 6-2, după doar 27 de minute.
Actul secund a fost mult mai competitiv, în ciuda faptului că Anisimova începuse din nou ideal şi conducea cu 3-0. Simona a revenit şi a egalat la patru, realizând primul său break după aproape o oră de joc. Halep a fost aproape să servească pentru set, însă a ratat mingea de break care ar fi dus scorul la 5-4 în favoarea ei. Americanca a făcut break-ul decisiv şi a obţinut calificarea în semifinale fără a avea vreun set pierdut la această ediţie. În penultimul act, tenismena de 17 ani o va întâlni pe Ashleigh Barty (8 WTA).
Astfel, Simona Halep părăseşte în faza sferturilor de finală turneul de Grand Slam pe care l-a câştigat anul trecut.