Handbalistele constănţene, la un pas de podium

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / LN-7: CS Tomis Constanţa - Astral Poşta Cîlnău

Handbalistele constănţene, la un pas de podium

Sport 14 Octombrie 2006 / 00:00 902 accesări

Pentru prima oară în acest sezon, CS Tomis Constanţa are şansa de a urca pe podiumul Ligii Naţionale de handbal feminin. Gruparea de pe litoral va înfrunta duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor, pe Astral Poşta Cîlnău, în etapa a opta. Dacă obţin a doua victorie consecutivă, elevele lui Dumitru Muşi vor ajunge pe poziţia a treia, profitînd de sincopa uneia din contracandidatele la calificarea în cupele europene, Universitatea Cluj. Misiunea constănţencelor nu se anunţă deloc uşoară, atît prin prisma valorii adversarelor, cît şi a problemelor din lot, cauzate de accidentări. După ce a pierdut-o pe Dorina Jerebie pentru o perioadă mai lungă, Tomis nu o va putea folosi nici pe Ionela Drilea, care a suferit o entorsă la gleznă în etapa precedentă. În plus, Amelia Busuioceanu a ajuns la un acord cu U. Cluj şi probabil că nu va mai evolua pentru echipa de pe litoral. În aceste condiţii, rolul de extremă dreapta va fi preluat de Cristina Duican-Georgescu. Oficialii formaţiei constănţene speră într-o revenire a principalelor “guri de foc“, Diana Druţu şi Loredana Mateescu, dar şi a pivotului Cristina Strungaru, care a dezamăgit în acest început de sezon.

Celelalte meciuri ale etapei: HCM Baia Mare - Oltchim Rm. Vîlcea; Rapid CFR Bucureşti - HCM Roman; U. Timişoara - Oţelul Galaţi; Dunărea Brăila - Cetate Deva. Meciurile U. Cluj - Rulmentul Braşov 21-31 şi Mureşul Tg. Mureş - Silcotub Zalău 22-23 s-au disputat în devans.

Clasament: 1. Oltchim Rm. Vîlcea 14p; 2. Rulmentul Braşov 14p; 3. U. Jolidon Cluj 12p; 4. TOMIS CONSTANŢA 10p; 5. Dunărea Brăila 9p; 6. Astral Poşta Cîlnău 8p; 7. HCM Baia Mare 8p; 8. HCM Roman 8p; 9. Cetate Deva 6p; 10. HC Zalău 6p; 11. Rapid CFR Bucureşti 4p; 12. Oţelul Galaţi 2p; 13. U. Timişoara 1p; 14. Mureşul Tg. Mureş 0p.



12