Handbalistele de la CSM Bucureşti, victorie în Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Handbalistele de la CSM Bucureşti, victorie în Liga Campionilor

Sport 04 Martie 2018 / 18:53 625 accesări

Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a câştigat, duminică, în Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală, cu scorul de 29-24 (13-12), întâlnirea cu formaţia daneză FC Midtjylland, într-un meci disputat în grupa principală 1 a Ligii Campionilor. În urma acestui succes, CSM Bucureşti a acumulat 13 puncte şi se află pe locul 2 în grupă, la egalitate cu Rostov, ocupanta locului 3, şi la un punct în spatele liderului Gyor. Următorul meci al fetelor de la CSM Bucureşti este programat la sfârşitul săptămânii viitoare, în Rusia, cu Rostov Don. În partida de duminică, cele mai multe goluri pentru CSM Bucureşti le-au reuşit Cristina Neagu şi Amanda Kurtovic, fiecare câte şase, iar Paula Ungureanu a avut 18 intervenţii salvatoare. Celelalte goluri ale campioanei României au fost înscrise de Hagman 4, Niombla 3, Gullden 2, Curea 2, Manea 2, Mehmedovic 2, Frafjord 1 şi Jorgensen 1.

În manşa tur din sferturile de finală ale Cupei EHF la handbal feminin, HC Zalău a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia turcă Kastamonu Belediyesi GSK, cu scorul de 29-28 (12-15). Manşa retur se va disputa la 11 martie, iar echipa calificată va întâlni în penultimul act învingătoarea din duelul SCM Craiova - Lada Togliatti. SCM Craiova a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, meciul cu formaţia rusă Lada Togliatti, cu scorul de 23-25 (9-15), iar returul va avea loc la 10 martie. Semifinalele Cupei EHF sunt programate la 7-8 aprilie, manşa tur, respectiv 14-15 aprilie, manşa retur.



12