Hațegan nu va mai arbitra la EURO 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / EURO 2016

Hațegan nu va mai arbitra la EURO 2016

Sport 23 Iunie 2016 / 18:09 345 accesări
Ovidiu Hațegan a arbitrat două meciuri în faza grupelor la EURO 2016

Ovidiu Hațegan a arbitrat două meciuri în faza grupelor la EURO 2016

Românul Ovidiu Hațegan este printre cei șase arbitri care nu vor continua la EURO 2016 după faza grupelor, a anunțat, joi, UEFA. Centralul în vârstă de 36 de ani a condus două meciuri de la turneul final: Polonia - Irlanda de Nord (1-0) și Irlanda - Italia (1-0). El a fost ajutat de arbitrii asistenți Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe și de arbitrii asistenți adiționali Sebastian Colțescu și Alexandru Tudor. Hațegan a fost primul central român prezent la un turneu final după o pauză de 28 de ani. Timișoreanul Ioan Igna a condus meciuri la EURO 1988, iar în urmă cu 16 ani, la EURO 2000, se consemna ultima prezență a arbitrajului românesc la un turneu final, tușierul timișorean Nicolae Grigorescu.

Cei șase arbitri care vor părăsi Campionatul European din Franța sunt William Collum (Scoția), Ovidiu Hațegan (România), Serghei Karasev (Rusia), Pavel Kralovec (Cehia), Svein Oddvar Moen (Norvegia) și Clement Turpin (Franța). Serghei Karasev a condus meciul România - Elveția (1-1), iar Pavel Kralovec a oficiat la partida România - Albania (0-1).

Citește și:

Grupa E încheie faza grupelor la EURO 2016

Germania, cu prima șansă în Grupa C

Ovidiu Hațegan și-a ales brigada pentru EURO 2016

Taguri articol


12