HC Dobrogea Sud s-a impus în derbyul cu Dinamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa este din nou în fruntea Ligii Naţionale de handbal masculin

HC Dobrogea Sud s-a impus în derbyul cu Dinamo

Sport 12 Octombrie 2016 / 22:47 1565 accesări

HC Dobrogea Sud a urcat pe primul loc în LN de handbal masculin, după succesul cu Dinamo Bucureşti

HC Dobrogea Sud a urcat pe primul loc în LN de handbal masculin, după succesul cu Dinamo Bucureşti

Într-o atmosferă de vis creată în Sala Sporturilor din Constanţa de cei aproape 1.500 de fani care au luat cu asalt tribunele, HC Dobrogea Sud Constanţa a câştigat miercuri seara derby-ul cu Dinamo Bucureşti, scor 32-29 (15-14), din etapa a 8-a, şi a urcat pe primul loc al Ligii Naţionale de handbal masculin. Din postura de nou promovată, formaţia de pe litoral a pornit cu şansa a doua, ţinând cont şi de faptul că oaspeţii nu pierduseră niciun meci în acest sezon, dar echipa pregătită de Djordje Cirkovic a arătat de ce se numără printre candidatele la titlul de campioană. Startul întâlnirii a fost echilibrat, dar gazdele au reuşit să se distanţeze la două goluri după doar opt minute, 5-3. Bucureştenii au replicat rapid şi au răsturnat situaţia, trecând la conducere, ba chiar şi-au creat un avantaj de două goluri, 10-8. A fost şi ultimul moment al partidei în care Dinamo s-a aflat la conducere pe tabela de marcaj. Cu veteranul Dalibor Cutura într-o formă excelentă şi cu portarul Dane Sijan imbatabil între buturi, HC Dobrogea Sud a întors rezultatul şi a intrat la cabine în avantaj, 15-14.

Repriza secundă a fost entuziasmantă, Laurenţiu Toma şi George Buricea, doi dintre cei care au pus bazele actualei formaţii, conducându-şi coechipierii către mult dorita victorie. Păstrat în poartă pe tot parcursul întâlnirii, cu excepţia a două aruncări de la 7 metri, Dane Sijan a ridicat publicul în picioare, cu un gol înscris de la mare distanţă. Nici măcar faptul că au rămas în doar trei jucători de câmp, după trei eliminări primite în decurs de un minut, nu i-a descurajat pe constănţeni. S-au distanţat la patru goluri, 22-18, apoi au pus capăt emoţiilor, ducându-se la cinci lungimi, 29-24, cu câteva minute înainte de final. Ba chiar şi-au permis să facă spectacol, reuşitele lui Laurenţiu Toma şi Predrag Vujadinovic fiind adevărate opere de artă. Ultimul fluier a consfiinţit un succes meritat, care a dus HC Dobrogea Sud pentru prima oară în fotoliul de lider, iar la Constanţa începe se simte din nou miros de Liga Campionilor.

“Este o victorie mare, mai ales că am urcat pe primul loc. A fost un meci greu, dar suntem mulţumiţi că am câştigat. Publicul a fost extraordinar! Sper că aceasta va fi şi finala campionatului. Dinamo este o echipă puternică, dar Constanţa a fost mai bună!”, a spus la final Dalibor Cutura. “Este o victorie ca pe vremuri, fanii au fost senzaţionali şi le dedicăm acest succes. Nu vrem să oprim seria de victorii, vrem să o ţinem aşa până la final, dar primul obiectiv este să terminăm sezonul regulat pe prima poziţie”, a adăugat Laurenţiu Toma. “Ştiam că va fi dificil şi că trebuie să jucăm foarte bine pentru a câştiga. Am reuşit, este un succes foarte important şi mă bucur că suntem pe primul loc”, a completat Dane Sijan.

Au marcat pentru HC Dobrogea Sud: Cutura 7 goluri, L. Toma 5g, Buricea 5g, Angelovski 4g, Celica 3g, Nikolic 3g, Crnoglavac 2g, Vujadinovic 2g, Sijan 1g.

Celelalte rezultate ale etapei HC Odorhei - CSM Bucureşti 26-25, SCM Politehnica Timişoara - AHC Potaissa Turda 28-20, CSU Suceava - CSM Focşani 27-25, CSM Făgăraş - CSM Satu Mare 25-18, Dunărea Călăraşi - HC Vaslui 34-32. Meciul HC Adrian Petrea Reşiţa - Steaua Bucureşti are loc joi, de la ora 16.00 (TVR 2).

Clasament: 1. HC DOBROGEA SUD 21p (golaveraj: 273-203), 2. Dinamo 19p (259-235), 3. HC Odorhei 19p (228-213), 4. Potaissa 16p (246-218), 5. CSU Suceava 12p (217-211), 6. HC Vaslui 12p (215-223), 7. Poli Timişoara 11p (215-210), 8. Steaua 11p (198-195), 9. CSM Focşani 11p (204-209), 10. CSM Bucureşti 9p (230-217), 11. HC Adrian Petrea Reşiţa 7p (176-189), 12. Dunărea Călăraşi 6p (174-189), 13. CSM Făgăraş 3p (1178-222), 14. Satu Mare 0p (192-237).

Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud - Dinamo, derby pentru primul loc în LN de handbal masculin

HC Dobrogea Sud se pregăteşte pentru spectacol

Taguri articol


12