HCM a plecat în primul cantonament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM a plecat în primul cantonament

Sport 21 Iulie 2009 / 00:00 710 accesări

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a plecat în această dimineaţă în primul stagiu de pregătire din străinătate. După ce lotul pregătit de Zoran Kurtes, Eden Hairi şi Djordje Cirkovic a efectuat, ieri, vizita medicală la Bucureşti, azi s-a plecat cu autocarul la Zlatibor (Serbia). Campionii României vor sta pînă pe 2 august la Zlatibor, perioadă în care vor susţine şi două partide de verificare cu Vardar Skopje (Macedonia). Pentru acest prim cantonament au făcut deplasarea 18 jucători, surprizele numindu-se Murtaza şi Vukovic. La primul se va renunţa, în timp ce Vukovic a fost rechemat la echipă deşi la un moment dat se părea că se va renunţa la serviciile sale. Din cauza accidentărilor nu a făcut deplasarea pivotul Marius Mocanu, acesta putînd relua antrenamentele de abia peste aproximativ trei luni. Lotul deplasat în Serbia: Popescu, Stănescu, Şelaru - portari; Nicolae, Csepreghi, Pavlovic, Adzic - interi stînga; Sadoveac, Mureşan - interi dreapta; Băiceanu, Sas, Schuch - pivoţi; Timofte, Sabou, Buricea - extreme stînga; Toma, Vukovic - extreme dreapta; Dimache - coordonator.

Manojlovic, aproape de HCM

Conducerea campioanei României este aproape de o mare lovitură pe piaţa transferurilor. Site-ul grupării germane Goppingen anunţă că jucătorul sîrb Nikola Manojlovic s-a transferat la HCM. “Sîntem în discuţii cu un handbalist cu o mare experienţă în Bundesliga care joacă la o echipă de locurile 5-6. Este un jucător foarte bun care înscrie cîte şase-şapte goluri pe meci în Bundesliga împotriva oricărei formaţii“, anunţa directorul executiv Nurhan Ali la reunirea lotului de la HCM. Nikola Manojlovic are 27 de ani, 1,95 m şi 94 kg, evoluînd pe postul de inter stînga-centru. Manojlovic este la Goppingen din 2005 şi are 20 de selecţii în naţionala Serbiei. Este căsătorit şi are un copil, iar înainte de a ajunge în Bundesliga a mai jucat la Steaua Roşie Belgrad. În sezonul 2007/2008 a înscris 71 goluri, iar în sezonul recent încheiat a reuşit 97 goluri. Mihajlovic s-ar putea întîlni la HCM cu Silviu Băiceanu, pivotul nostru evoluînd pentru Goppingen în perioada 2006-2008.



12