HCM află azi adversarele din Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM află azi adversarele din Liga Campionilor

Sport 22 Iunie 2010 / 00:00 1038 accesări

La Viena va avea loc, astăzi, tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor la handbal masculin, ediţia 2010-2011. Rezultatele foarte bune înregistrate de Handbal Club Municipal Constanţa în ultimii ani în cupele europene au determinat Federaţia Europeană de Handbal să accepte campioana României direct pe tabloul principal al competiţiei. Astfel, HCM va evita, ca şi în sezonul trecut, o grupă de calificare în care se vor regăsi formaţii de top ale Europei, precum Real Ademar (locul 4 în Spania), Rhein-Neckar Lowen (locul 4 în Germania), Bjerringbro Silkeborg (locul 3 în Danemarca) şi RK Gorenje Velenje (locul 2 în Slovenia), dar şi un alt turneu de calificare în care sunt înscrise formaţiile aflate pe locurile 23-30 în ierarhia EHF. „Este doar meritul nostru că am ajuns în situaţia de a avea un loc asigurat între cele mai bune 24 de formaţii din lume, iar de acum încolo vom încerca să obţinem performanţe şi mai bune, pentru a urca în clasamentul coeficienţilor. Nu am o preferinţă anume la această tragere la sorţi. Mi-aş dori să avem o grupă mai accesibilă, pentru a avea mai multe şanse de calificare în optimi de pe un loc mai bun, care ne-ar oferi apoi un adversar, teoretic, mai uşor de depăşit. Va fi însă greu să putem spune că vom avea parte de adversari facili în grupă, pentru că toate echipele sunt foarte puternice şi se întăresc de la un an la altul“, a spus Alexandru Csepreghi. În schimb, căpitanul Laurenţiu Toma ar vrea o confruntare cu deţinătoarea Ligii Campionilor din 2008 şi 2009. „Singura echipă mare împotriva căreia nu am jucat este Ciudad Real. Poate o vom aduce de această dată la Constanţa. Acum, după performanţa din ultimul sezon, toţi suporterii se aşteaptă să trecem din nou de grupe, chiar dacă este mult mai greu decât poate părea la prima vedere. M-aş bucura însă să facem acest lucru, indiferent de formaţiile pe care le vom întâlni în această fază. Noi am reuşit să ne întărim cu câţiva jucători valoroşi, iar venirea lui Alexandru Buligan nu poate fi decât benefică pentru echipă. Vom avea un moral şi mai bun ştiind că alături de noi este un campion mondial şi un câştigător al Ligii Campionilor“, a declarat Toma. Primele partide din grupe vor avea loc în perioada 22-26 septembrie, iar ultimele între 2 şi 6 martie 2011. Final Four-ul ediţiei 2010-2011 va avea loc pe 28 şi 29 mai 2011, ca şi în acest an, în Germania, la Koln.



12