HCM, faţă în faţă cu bronzul Velux Champions League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Campionilor

HCM, faţă în faţă cu bronzul Velux Champions League

Sport 30 Noiembrie 2011 / 00:00 683 accesări

Joi, de la ora 20.00, în direct la Digi Sport 2, HCM Constanţa va întâlni, în deplasare, campioana Germaniei, HSV Hamburg, locul 3 la ultima ediţie a Velux Champions League la handbal masculin. Echipa pregătită de Per Carlen ocupă locul secund în Bundesliga după disputarea a 12 etape, dar are un parcurs perfect, uşor de anticipat, de altfel, în Champions League, fiind deja calificată matematic în 16-imile de finală ale competiţiei. Chiar dacă HSV Hamburg este marea favorită a meciului cu campioana României, HCM va încerca să se ridice la nivelul adversarilor şi să repete evoluţia foarte bună din apărare pe care a avut-o în meciul cu Metalurg Skopje.

„Este clar cel mai greu meci de până acum. Vom încerca să jucăm cerebral, pentru a ne putea ridica la valoarea adversarului, unul care şi în acest sezon îşi doreşte o participare în Final Four. Nu vom avea nimic de pierdut, ci doar de câştigat dacă jucătorii vor avea cât mai multe reuşite. Sper ca o dată cu victoria cu Metalurg să avem un moral cât mai ridicat şi să nu mai fim atât de inhibaţi. Atmosfera este bună, băieţii lucrează bine şi doar rezultatele pot scoate în evidenţă starea de spirit“, a declarat antrenorul principal al HCM, Constantin Ştefan. După ce săptămâna trecută a “umblat la sufletul jucătorilor“ după cum au declarat aceştia, Ştefan ştie ce mai poate schimba în scurta perioadă de când se află la echipă. „Trebuie să scoatem la iveală calităţile fiecărui jucător. Este mult de muncă, dar fiecare dintre ei ştie că performanţa se face doar muncind şi ei îşi doresc acest lucru. Echipa a arătat o agresivitate bună cu Metalurg şi mi-aş dori acelaşi lucru şi la Hamburg, chiar dacă echipa germană are jucători de mare valoare“, a mai precizat Ştefan. După ce în ultimele două zile s-a pregătit la Izvorani, lotul HCM-ului, din care nu vor face parte Csepreghi şi Sadoveac, ambii accidentaţi, va pleca, astăzi, la ora 16.00, cu o cursă aviatică, în Germania, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Budapesta - Hamburg. Revenirea la Bucureşti este programată vineri, la ora 15.30.



12