HCM începe duelul cu Dunărea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Națională, locurile 5-6, primul meci: DUNĂREA CĂLĂRAȘI - HCM CONSTANȚA

HCM începe duelul cu Dunărea

Sport 23 Mai 2015 / 00:00 1306 accesări

După un deceniu în care a dominat clar handbalul masculin românesc, HCM Constanța se va lupta în finalul acestui sezon pentru locul 5 în Liga Națională, adversară fiind echipa Dunărea Călărași. Pentru formația pregătită de Zvonko Sundovski și Marko Isakovic va fi doar o confruntare de orgoliu, ținând cont că, indiferent de rezultatul disputei, constănțenii au ratat orice șansă de a prinde un loc în Cupele Europene. „Este un pic ciudat că ne vom lupta pentru locul 5, dar a fost un an greu din toate punctele de vedere. Important este ca echipa să continue și în sezonul următor”, a declarat căpitanul HCM-ului, Laurențiu Toma.

Prima întâlnire dintre HCM și Dunărea este programată sâmbătă, de la ora 18.00, la Călărași, unde HCM a pierdut în prima etapă din acest sezon, scor 30-32. Cu bateriile încărcate după o săptămână de pauză, constănțenii și-au propus să câștige în fieful călărășenilor, astfel încât să încheie rapid disputa pentru locul 5. „Nu va fi ușor, ținând cont că adversarii își doresc mult locul 5, mai ales că sunt la primul sezon în Liga Națională. Vrem să câștigăm și să încheiem conturile după primele două jocuri”, a mai spus Toma.

A doua partidă va avea loc pe 28 mai, la Constanța, iar meciul decisiv, dacă va fi cazul, se va disputa tot în Sala Sporturilor, la 30 mai.

Taguri articol


12