HCM luptă pentru accederea în Grupa B a Ligii Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă şi duminică, la Sala Sporturilor/ Handbal masculin / Tur preliminar Liga Campionilor

HCM luptă pentru accederea în Grupa B a Ligii Campionilor

Eveniment 08 Septembrie 2012 / 00:00 729 accesări

Campioana Handbal Club Municipal Constanţa porneşte sâmbătă, de la ora 18.00, într-o nouă aventură europeană. În primul meci din turul preliminar al Ligii Campionilor, Toma şi compania vor întâlni campioana Italiei, SSV Bozen, o echipă fără performanţe notabile pe plan european, dar care este privită cu respect de constănţeni. Vineri, la ultimul antrenament al campioanei României, atmosfera era una destinsă, iar şedinţa de pregătire a durat doar o oră, pentru a permite şi celorlalte echipe participante la turneu să se antreneze. De precizat că tot vineri, antrenorul Zvonko Sundovski a împlinit 45 de ani. „O atmosferă de Liga Campionilor, sper să ne priască şi duminică să ne bucurăm de calificarea în grupele Ligii Campionilor. Este normal să avem şi emoţii, va fi primul meci în faţa publicului constănţean, într-o formulă nouă. Şi emoţiile sunt bune câteodată şi vom intra motivaţi, vom aborda fiecare meci la victorie şi sper să ne atingem obiectivul“, a declarat căpitanul Laurenţiu Toma. HCM se confruntă cu o singură problemă medicală, portarul Mihai Popescu efectuând vineri primul antrenament din această săptămână. Titularul postului la naţionala României a fost internat la o clinică privată din Bucureşti unde şi-a tratat unele dureri la spate. Deşi nu se află la potenţialul său maxim, “Pope“ va fi sâmbătă şi duminică în poarta HCM-ului. „Chiar dacă am dureri, nu pot să nu fiu pe teren pentru a-mi ajuta echipa. Cu toţii trebuie să muncim, să luptăm pentru această calificare. Nu ne subestimăm adversarul, ar fi o mare greşeală“, consideră Mihai Popescu. În cazul unui succes, HCM va întâlni, duminică, de la ora 20.30, în finala mare a competiţiei, câştigătoarea partidei dintre Tatran Presov - Maccabi Srugo Rishon Lezion. Câştigătoarea turneului se va califica în Grupa B a Ligii Campionilor, locurile 2 şi 3 vor merge în turul 3 al Cupei EHF, iar locul 4 va accede în turul doi al Cupei EHF.

CU SUPORTERII APROAPE. Şi cum nimic nu este mai plăcut decât să joci în faţa propriilor suporteri, handbaliştii constănţeni speră ca aceştia să vină în număr cât mai mare şi să facă din nou o atmosferă incendiară. „Sperăm ca publicul să fie al optulea jucător şi de multe ori le simţim prezenţa în timpul partidei. Sunt convins că vor să vadă HCM-ul la lucru şi sperăm să jucăm pe placul lor, să facem şi spectacol“, îşi doreşte Laurenţiu Toma.

PREMII PENTRU SPECTATORI. Organizatorii au decis ca sâmbătă şi duminică, în pauza meciurilor pe care le va disputa HCM Constanţa, să fie organizată şi o tombolă la care vor participa toţi posesorii de bilete. Vor fi acordate un tricou cu şort de joc şi o şapcă cu însemnele campioanei României, dar şi un abonament la meciurile de pe teren propriu din cadrul Ligii Naţionale. Clubul constănţean a pus în vânzare bilete pentru partidele din turul preliminar al Ligii Campionilor. Acestea costă 15 lei şi sunt valabile pentru cele două partide din ziua respectivă. Biletele se pot procura de la sediul clubului, situat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 99 bis (lângă Sala Sporturilor).

Programul turneului - sâmbătă: HCM Constanţa - SSV Bozen (ora 18.00), Tatran Presov - Maccabi Srugo Rishon Lezion (ora 20.30); duminică - finala mică: învinsele partidelor de sâmbătă (ora 18.00); finala mare: învingătoarele partidelor de sâmbătă (ora 20.30). Accesul în sală se va face cu cel mult o oră şi jumătate înainte de începerea primului meci. Toate partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport 1.

Programul partidelor

Sâmbătă:

ora 18.00: HCM Constanţa - SSV Bozen

ora 20.30: Tatran Presov - Maccabi Srugo Rishon Lezion

Duminică:

ora 18.00: finala mică

ora 20.30: finala mare



12