HCM, victorioasă şi la Turda

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Liga Naţională, play-off, faza a doua, etapa a 2-a: POTAISSA TURDA - HCM CONSTANŢA 31-33

HCM, victorioasă şi la Turda

Sport 12 Mai 2014 / 00:00 1060 accesări

După 27-18 cu Ştiinţa Bacău în prima etapă din turneul Final 3, care va decide campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa a obţinut, ieri, un nou succes. În etapa a doua din faza a doua a play-off-ului Ligii Naţionale, constănţenii s-au impus cu 33-31 (20-16), în deplasare, cu Potaissa Turda. Un meci pe care campionii României l-au dominat încă din start în faţa revelaţiei acestui sezon, calificată în premieră în Cupele Europene, indiferent de rezultatele din Final 3. HCM a condus cu 3-0 - în min. 4, iar Csepreghi a mărit avansul la cinci lungimi în min. 10, scor 7-2. Gazdele au încercat să revină, s-au apropiat la două goluri în spatele campionilor în câteva rânduri, dar prea puţin pentru a putea întoarce rezultatul după primele 30 de minute. Toma, Criciotoiu şi Csepreghi au fost de neoprit în atac, iar cel care a închis tabela înainte de pauză a fost veteranul Aleksander Adzic, muntenegreanul stabilind rezultatul primului act după o acţiune personală, scor 20-16 pentru HCM. Csepreghi (2), Criciotoiu şi căpitanul Toma au mărit pentru prima dată ecartul la şapte lungimi în min. 37, scor 24-17. Constanţa a condus cu o diferenţă liniştitoare şi în min. 43, 28-22, chiar dacă antrenorul Horaţiu Gal a încercat să pună în dificultate ofensiva Constanţei prin desele schimbări ale sistemului de joc. A urmat o tresărire de orgoliu a gazdelor între min. 44-49, care s-au apropiat la trei goluri, 28-25 pentru HCM, dar Toma şi Criciotoiu au tăiat din elanul gazdelor cu două reuşite consecutive, astfel că, în min. 51, Constanţa avea din nou un avans liniştitor, 30-25. Campionii au avut emoţii doar în ultimele trei minute, când ardelenii s-au apropiat la două goluri, 31-29 în favoarea HCM-ului, obligându-l pe Sundovski să solicite time-out. HCM a dejucat perfect apărarea avansată a gazdelor, iar golurile lui Toma şi Csepreghi au lămurit soarta întâlnirii, 33-29 pentru HCM, în min. 59. Ultimele două goluri ale întâlnirii au fost reuşite de Potaissa, iar HCM s-a impus cu 33-31 şi a obţinut alte trei puncte care o apropie de al nouălea titlu de campioană.

„A fost un meci tensionat, chiar dacă am condus în permanenţă pe tabela de marcaj. Ştiam că vor schimba des sistemul de joc, eram pregătiţi pentru acest lucru, astfel că nu ne-au surprins. Ştiam că dacă ne vom relaxa vom avea probleme, aşa cum s-a întâmplat şi în tur. Cu excepţia unor momente din finalul partidei, am rămas concentraţi şi am obţinut un succes care cred că decide titlul în mare măsură”, a declarat interul dreapta Bogdan Criciotoiu. Pentru HCM Constanţa au marcat: Toma 11g, Csepreghi 9g (3x7m), Criciotoiu 7g, Cristescu şi Şimicu - câte 2g, Novanc şi Vujadinovic - câte 1g.

Tot ieri s-a disputat şi meciul din etapa a 2-a din turneul locurilor 7-9: Pandurii Tg. Jiu - HC Odorhei 26-27.

DEPLASARE LA BERLIN Pentru suporterii constănţeni care vor să susţină campioana României în Final Four-ul de la Berlin va fi organizată o excursie, plecarea fiind programată joi, 15 mai, de la Sala Sporturilor, la ora 18.00. Mai multe amănunte pot fi obţinute la numărul de telefon 0724.650.340. Programul meciurilor din Final Four-ul Cupei EHF de la Berlin - sâmbătă, 17 mai: Fuchse Berlin - Pick Szeged (ora 15.35) şi HCM Constanţa - Montpellier (ora 18.15); duminică, 18 mai, ora 14.00 - finala mică; ora 16.35 - finala mare.



12