„Hoţii de frumuseţe”, pe scenă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Hoţii de frumuseţe”, pe scenă

Cultură 15 Aprilie 2013 / 00:00 687 accesări

„Hoţii de frumuseţe” „evadează” din romanul francezului Pascal Brukner şi descind direct pe scenă, sub îndrumarea tinerei regizoare Chris Simion. Acesteia îi revine meritul de a dramatiza faimosul roman al lui Brukner şi a-l transpune într-un spectacol tulburător, în premieră mondială. „Hoţii de frumuseţe” vor ajunge şi la Constanţa, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 27 mai, de la ora 19.00.

În distribuţie se regăsesc nume mari ale teatrului şi filmului românesc: Florin Zamfirescu, Medeea Marinescu, Ioana Pavelescu, Ştefana Samfira, Radu Micu şi Ionuţ Niculae. Biletele pentru acest spectacol se vor pune în vânzare de săptămâna viitoare, la sediul Casei de Cultură, la preţurile de 60 şi 80 de lei.

Romanul „Hoţii de frumuseţe” este considerat ca fiind cel mai important text literar al lui Pascal Bruckner, deşi celebritatea şi-a asigurat-o prin „Luni de fiere”. Cartea a fost ecranizată de Roman Polanski, în „Luna amară”.

Spectacolul, care va fi prezentat, luna viitoare, la Constanţa, este o producţie a Companiei de Teatru D’Aya. Scenografia, realizată de Adina Mastalier, reprezintă o inovaţie, o parte fiind creată pe calculator şi redată de o tehnologie modernă.

(M. S.)

Taguri articol


12