Huidu va plăti daune de 360.000 de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru familiile victimelor

Huidu va plăti daune de 360.000 de euro

Monden 19 Decembrie 2012 / 00:00 537 accesări

Fostul realizator TV Şerban Huidu trebuie să plătească daune de 360.000 de euro familiilor victimelor tragediei rutiere provocată de acesta pe 16 octombrie 2011, la Timişul de Sus, în urma căreia şi-au pierdut viaţa trei persoane.

Judecătoria Braşov a decis, ieri, ca fiica victimei Magda Drăghici, Ioana Câmpean, să primească daune morale în valoare de 120.000 de euro şi daune materiale de circa 1.900 de lei. De asemenea, pentru soţia victimei Ştefan Lungu Balog s-au stabilit daune morale tot de 120.000 de euro şi materiale de 5.500 de lei reprezentând cheltuieli cu înmormântarea şi 5.000 de euro reprezentând contravaloarea autoturismului Dacia Logan distrus în accident. Totodată, fiul lui Ştefan Lungu Balog va primi 120.000 de euro ca daune morale. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, în termen de zece zile de la pronunţare.

Pe 29 iunie, Şerban Huidu a fost condamnat de Judecătoria Braşov la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Familiile victimelor accidentului au făcut recurs la decizia judecătorilor, următorul termen fixat la Curtea de Apel Braşov fiind pe 31 ianuarie 2013.

Şerban Huidu a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Timişul de Sus pe 16 octombrie 2011. Atunci, Huidu a intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar de la Braşov spre Predeal. În urma impactului, o persoană a murit pe loc, iar alte două în drum spre spital.



12