Mai nou, iarba verde a depăşit statutul de peisaj şi a fost introdusă în doctrina unor partide. Pe fondul luptei de clasă pentru susţinerea unor idealuri, iarba verde reprezintă cadrul benefic pentru manifestările de tip revoluţionar. Lupta pentru conducătorul iubit poate fi ilustrată, după cum ne-a demonstrat şi domnul Boc, prin tolăneli şi şuete la iarbă verde. Să recunoaştem, faţă de alte forme ale luptei de clasă, iarba verde îmbracă o formulă mult mai paşnică şi mai distractivă. Criza prelungită dintre aliaţi se tranşează la masa verde cu miros de mititei. Dezbaterile politice sînt mutate cu consecvenţă sub cerul liber pe pajiştile nemăsurate ale patriei. La rîndul său, poporul, lăsat liber la iarbă verde, zburdă într-o manieră ştrengărească, fiind ajutat de conducerea de partid şi de stat să vadă viaţa în roz. Noţiunea de iarbă verde capătă astăzi, sub impulsul unor doctrine politice, noi dimensiuni de imagine, concepţie şi mesaj. În funcţie de realităţile virtuale ale vieţii noastre politice, iarba poate fi nu numai verde, ci şi roşie sau portocalie. Depinde foarte mult de cei aflaţi la putere. Iarba verde, privită ca un concept politic, joacă un rol extrem de important în viaţa noastră politică şi socială. Ce reprezenta pentru generaţia mea iarba verde? Un spaţiu interzis cu desăvîrşire amărăşteanului care trăia sub ameninţarea bulanului celor de la paza contractuală. În epoca de aur, dacă vă amintiţi, scria peste tot: ”NU CĂLCAŢI PE IARBĂ!” Poporul era terorizat de intervenţiile brutale ale celor care nu permiteau decît accesul nomenclaturiştilor pe iarba verde a partidului. Astăzi, ca rezultat direct al marilor transformări din patria noastră, iarba verde s-a transformat într-un spaţiu al democraţiei şi liberei exprimări. Iarba verde mai reprezintă şi un mijloc de luare a pulsului social şi de reglare a mersului populaţiei după modelul turmei profilate de către cei aflaţi la Putere. Sînt politicieni care şi-au tras pîinea şi cuţitul şi au lăsat populaţiei doar un petec de iarbă numa’ bun de rumegat. Sînt indivizi dintre cei aflaţi la Putere care consideră că e suficient ca poporul să fie dus din cînd în cînd la păscut şi atît! Tot mai multe formaţiuni politice se bat pentru acapararea patrimoniului naţional de iarbă verde al ţării, convinse că acesta reprezintă un mijloc de manipulare deosebit de eficient. După revoluţie, poporul era manipulat cu televizorul. După aceea, propagandiştii au constatat că mult mai eficientă e iarba verde a partidului. În primul rînd, este mult mai ieftină. Cînd vine vorba de calcule şi strategii electorale, printre priorităţi este trecută iarba verde. Arsenalul promisiunilor şi minciunilor lansate în campanile electorale se bazează în principal pe iarba verde sintetică. Desigur, după cum evenimentele din ultimii ani au demonstrat-o cu prisosinţă, iarba verde este combinată cu numeroase alte instrumente şi mijloace apetisante menite să-l facă praf pe alegătorul năuc de atîtea şi atîtea oferte nerealiste. Politicienii avizi să-l ducă de nas pe amărăştean s-au învăţat să-l scoată frecvent în peisaj. De aceea, cele mai indicate trasee sînt cele cu multă iarbă verde în compoziţia lor. Domnul Boc, confundat, zilele trecute, cu unul din mititeii aruncaţi pe un grătar rătăcit pe malul Someşului, făcea apologia spaţiilor mioritice din politichia noastră. În loc de nivel de trai ridicat, poporului i se dă iarbă verde din belşug. “Să priviţi şi să rumegaţi bine!” Sîntem în perioada în care politicienii introduc în exces iarba verde în circuitul mitingurilor de tot felul. Sînt şi dintre cei care, în speranţa că nu vor fi clintiţi de la Putere, îşi pun mari speranţe în iarba verde a partidului…