Iliescu ar reveni la votul pe listă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doar o idee...

Iliescu ar reveni la votul pe listă

Politică 14 Mai 2012 / 00:00 419 accesări

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a afirmat, la sfârşitul săptămânii trecute, că el ar reveni la sistemul de vot pe listă, dar fiindcă subiectul votului uninominal a fost introdus de Traian Băsescu atunci există o aşteptare publică pentru un astfel de sistem de vot. El a completat că la un moment dat va trebui ”revăzută treaba asta”, însă în prezent se va continua cu proiectul Ponta-Antonescu. În ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, Iliescu a spus că acesta s-a maturizat văzând cu ochii, apreciind evoluţia din ultimii a actualului premier. În plus, el a susţinut că guvernarea USL în prezent este până la urmă cea mai bună soluţie, fiindcă după trecerea moţiunii de cenzură ar fi fost o problemă din punct de vedere politic să nu se asume această responsabilitate. Pe de altă parte, Iliescu a spus că Guvernul nu trebuie să mai admită funcţionarilor organismelor internaţionale să se substituie Executivului: \"Trebuie învăţaţi şi funcţionarii acestor instituţii să aibă un comportament civilizat, de respect faţă de Guvernele cu care au de-a face\". El a comentat şi problema privatizărilor şi a arătat că acestea trebuie privite ca \"un instrument pentru a eficientiza nişte activităţi şi nu ca un scop în sine\".



12