Imunitatea lui Severin ar putea fi retrasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PE

Imunitatea lui Severin ar putea fi retrasă

Politică 08 Aprilie 2011 / 00:00 679 accesări

Imunitatea eurodeputatului neafiliat Adrian Severin ar putea fi retrasă în câteva săptămâni, după ce Parlamentul European (PE) a confirmat miercuri că a primit de la autorităţile române abilitate cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a eurodeputatului amintit. Cererea primită de preşedintele PE a fost predată comisiei competente a PE (în acest caz comisia de afaceri juridice), în conformitate cu paragraful 2 al art. 6 al regulamentului de procedură al PE. Acesta prevede că „orice cerere adresată preşedintelui de o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunităţii unui deputat este comunicată în şedinţă plenară şi trimisă comisiei competente”. Conform articolului 7 al aceluiaşi regulament de procedură al PE, „comisia competentă examinează fără întârziere şi în ordinea în care i-au fost prezentate cererile de ridicare a imunităţii sau de apărare a imunităţii şi privilegiilor şi prezintă o propunere de decizie motivată prin care se recomandă adoptarea sau respingerea cererii de ridicare a imunităţii sau de apărare a imunităţii şi privilegiilor”.



12