În licitaţia APIA-ATV a fost încălcată legea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În licitaţia APIA-ATV a fost încălcată legea

Politică 21 Martie 2008 / 00:00 644 accesări

Departamentul de Control al Guvernului (DCG) a cerut Ministerului Agriculturii şi Autorităţii de Achiziţii Publice să intervină în cazul licitaţiei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru ATV-uri, prin sancţionarea vinovaţilor, după ce a constatat că membrii comisiei de evaluare au încălcat legea acceptînd o ofertă neconformă. Şeful DCG, Emanoil Neguţ, a declarat ieri că raportul de control a fost transmis atît la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, pentru analizarea problemelor constatate şi dispunerea măsurilor legale care se impun, cît şi la Ministerul Agriculturii şi APIA, pentru rezolvarea deficienţelor şi sancţionarea persoanelor responsabile. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început anchetarea personalului APIA implicat în licitaţia pentru achiziţia de ATV-uri, iar agenţia a cerut în instanţă anularea contractului pentru furnizarea autovehiculelor. Potrivit unor surse din APIA, \"Comisia de Disciplină din cadrul APIA a început o acţiune de cercetare administrativă, dar aceasta a fost suspendată în timpul desfăşurării din cauza rezoluţiei procurorilor DNA din data de 20 februarie 2008, de începere a urmăririi penale împotriva funcţionarilor publici din APIA, personal de execuţie şi conducere implicat în derularea licitaţiei (pentru achiziţia de ATV-uri, n.r.), pentru abuz în serviciu contra interesului public\". Licitaţia pentru achiziţia de ATV-uri a făcut obiectul mai multor anchete şi analize, derulate de mai multe instituţii, începînd cu luna noiembrie a anului trecut, cînd în presă au apărut informaţii privind posibile nereguli în derularea procesului de atribuire. Contractul între APIA şi American ATV s-a încheiat în octombrie anul trecut. Pentru început, Direcţia de Antifraudă din cadrul APIA a derulat o anchetă internă, finalizată în decembrie, care a relevat mai multe nereguli, printre care neîndeplinirea de către firma desemnată cîştigătoare - American ATV - a unor criterii de calificare, referitoare la experienţa anterioară şi capacitatea financiară. Alte nereguli constatate au fost încadrarea necorespunzătoare în codul de achiziţie (pentru ATV-uri există un cod special, în timp ce APIA a folosit codul pentru maşini de teren), dar şi tratarea discriminatorie a firmelor care au depus oferte pentru loturi diferite în cadrul aceleiaşi licitaţii (o firmă care a depus ofertă pentru un alt lot decît ATV a fost descalificată pentru neîndeplinirea unor criterii, în timp ce American ATV nu a fost descalificată, deşi nu îndeplinea aceleaşi criterii). În urma rezultatelor anchetei, Comisia de Disciplină a fost sesizată pentru a verifica dacă personalul implicat în licitaţie şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu corespunzător. O analiză a Direcţiei de Inspecţii Tehnice şi Control din cadrul Ministerului Agriculturii a avut concluzii similare celei derulate de Direcţia Antifraudă a APIA. După finalizarea controlului efectuat de Ministerul Agriculturii, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a fost sesizată. Instituţia a început propria anchetă, la fel ca şi Inspectoratul General al Poliţiei şi DCG. Ancheta ANRMAP a găsit nereguli (tratarea discriminatorie a firmelor care au depus oferte pentru loturi diferite în cadrul aceleiaşi licitaţii), dar nu s-a pronunţat asupra existenţei unor elemente de nulitate absolută a contractului şi nu a deschis o acţiune in justiţie, în schimb a amendat APIA cu 700 de milioane lei vechi. În ceea ce priveşte ancheta DCG, aceasta a relevat că necesarul de autovehicule a fost decis la nivelul aparatului central al agenţiei, fără ca sucursalele judeţene să fie consultate dacă au sau nu nevoie de astfel de achiziţii, iar American ATV nu a îndeplinit cerinţele minime solicitate. În prezent, APIA aşteaptă soluţionarea procesului deschis la Tribunalul Bucureşti şi finalizarea anchetei DNA. American ATV, firma care a cîştigat licitaţia pentru furnizarea de ATV-uri către APIA a susţinut de fiecare dată că încheierea contractului s-a făcut cu respectarea legii, iar anularea acestuia creează prejudicii morale şi materiale pentru recuperarea cărora firma s-ar putea adresa instanţei. APIA cumpără vehiculele pentru controlul în teren al datelor pe care fermierii le-au declarat în cererile pentru subvenţia la hectar din fonduri UE.



12