Încă o bădărănie marca „Donald Trump“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încă o bădărănie marca „Donald Trump“

Externe 19 Octombrie 2017 / 15:23 454 accesări
Președintele Donald Trump a dat dovadă de insensibilitate în momentele delicate

Președintele Donald Trump a dat dovadă de insensibilitate în momentele delicate

Aflat sub presiunea opiniei publice din cauza stilului său dictatorial și lipsit de bun simț, președintele american, Donald Trump, a stârnit o nouă polemică prin cuvintele sale adresate văduvei unui soldat decedat în lupte, pe fondul unor critici recurente privind lipsa sa de empatie. Acesta a fost deja criticat pentru că nu i-a contactat pe toți apropiații celor patru americani uciși la 4 octombrie într-o ambuscadă a unei grupări jihadiste în Niger. Printre victime se numără și sergentul La David T. Johnson, în vârstă de 25 de ani, al cărui trup său neînsuflețit a ajuns marți pe aeroportul din Miami. În timp ce era pe drum în mașina sa pentru a lua în primire sicriul, soția sa, Myeshia Johnson, însărcinată cu al treilea copil, a primit un apel din partea lui Donald Trump, conform celor dezvăluite de Frederica Wilson, reprezentanta democraților din Florida în Camera Reprezentanților. "Nu am auzit toată conversația telefonică, însă l-am auzit spunând „sunt sigur că el știa la ce se angaja“, însă acest lucru rămâne dureros. Acest om este bolnav. El are o inimă de piatră și nu simte milă sau simpatie pentru nimeni. Este totuși o văduvă în doliu", a mărturisit democrata, extrem de indignată.

Reacția lui Trump a venit prin intermediul contului său de Twitter, unde a scris: "Parlamentara democrată a inventat complet ceea ce i-am spus soției unui soldat mort în lupte (și am dovada). Trist!". Președintele american a fost însă contrat chiar de mama sergentului, care a confirmat că a primit rău apelul telefonic al lui Trump. "Președintele Trump nu a dat câtuși de puțin dovadă de respect față de fiul și fiica mea, precum și față de mine și de soțul meu", a declarat aceasta.

Trump, care a avut întotdeauna dificultăți în a găsi tonul potrivit atunci când americanii s-au confruntat cu încercări dureroase, cum este și recentul uragan ce a devastat Porto Rico, a declanșat și cu această ocazie o nouă polemică. El i-a atacat, în mod surprinzător, pe marginea unui subiect de obicei consensual la Washington, pe predecesorii săi. "Uitați-vă la președintele Obama și la alți președinți, majoritatea dintre ei nu i-au contactat pe membrii familiilor soldaților decedați în lupte!", a spus el. „The Washington Post“ a intervievat familiile a 13 americani uciși în lupte după preluarea președinției de către Trump. Potrivit cotidianului citat, doar jumătate dintre ei au fost contactați de președinte, ceilalți nu au primit niciun semn. Unul dintre ei, Chris Baldridge, tatăl lui Dillon Baldridge, 22 de ani, ucis în Afganistan, a afirmat că Trump i-a propus, spre marea să surpriză, să-i dea 25.000 de dolari din propriul buzunar, însă această sumă nu i-a intrat nici până acum în cont, chiar dacă purtătoarea de cuvânt a Executivului american, Lindsay Walters, susține că cecul a fost trimis.

Taguri articol


12