Încă trei jucători noi la Săgeata Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Încă trei jucători noi la Săgeata Năvodari

Sport 21 Iunie 2013 / 00:00 1411 accesări

Cu o lună înaintea startului Ligii 1 la fotbal, Săgeata Năvodari se chinuie să înceapă pregătirile, încercând să completeze lotul de jucători. După ce i-a pus pe liber pe cei mai mulţi dintre fotbaliştii care au pus umărul la promovarea în primul eşalon, noua conducere a grupării de pe litoral continuă să aducă jucători pe bandă rulantă. Marea noutate este sosirea lui Hristu Chiacu, fostul jucător de la Dinamo Bucureşti. Mijlocaşul în vârstă de 27 de ani nu a mai jucat de un an şi jumătate, fiind accidentat, dar în cariera sa a bifat 12 echipe. Mai mult, la ultimele şapte formaţii, Chiacu a evoluat sub formă de împrumut, ultima oară în tricoul Concordiei Chiajna.

„Sper să-mi revin, să fiu în formă maximă şi să rămân cu Săgeata Năvodari în prima ligă. Mă gândesc chiar să-mi închei cariera aici, chiar dacă am doar 27 de ani. Pot să joc la acest nivel încă vreo patru ani, chiar dacă am trecut prin două operaţii grele. Am fost însă mereu puternic, în special în această perioadă de pauză de un an şi jumătate. Am trecut peste probleme graţie familiei, în special a soţiei mele, care mi-a spus tot timpul că trebuie să o iau de la capăt şi să arăt ce pot. Pentru mine este un nou început”, a spus Chiacu. Tot ieri au mai ajuns la Năvodari un mijlocaş ofensiv în vârstă de 19 ani de la Steaua Bucureşti, Iulian Roşu, şi un fundaş central în vârstă de 21 de ani, Andrei Dăruială, de la Poli Timişoara. Seria transferurilor va continua în zilele următoare, când sunt aşteptaţi să sosească nouă „stranieri”, printre care brazilieni, sirieni şi jucători africani crescuţi la şcolile de fotbal din Franţa.

„Mai sunt de venit jucători, dar până luni sper să-i adun pe toţi. Aşteptăm să mai vină zece jucători şi împreună cu restul lotului, să plecăm în cantonament la Braşov. Mai avem doar o lună până la startul campionatului şi ne va fi foarte greu să omogenizăm echipa. O echipă mică, dacă nu este bine pregătită fizic, are şanse mici să rămână în prima ligă. Sper să ne organizăm bine şi, în perioada de o lună pe care o avem la dispoziţie, să ne pregătim aşa cum trebuie. La Săgeata sper să avem liniştea financiară, pentru că poţi munci doar cu jucători plătiţi la zi”, a declarat antrenorul principal Tibor Selymes.

REUNIRE PE JUMĂTATE. Năvodărenii au efectuat ieri un antrenament uşor sub comanda managerului sportiv Mihai Guliu şi secundului Gică Butoiu. La şedinţa de pregătire au participat 19 jucători, printre care şi cea mai importantă achiziţie, portarul grec Leonidas Panagopoulos. „Mă bucur că am ocazia să continuu în prima ligă din România, mai ales că îmi place ţara şi am avut şase luni bune de la sosirea mea în fotbalul românesc. Graţie prestaţiilor bune de la Turnu Severin, am primit oferte de la primele cinci clasate în campionat, dar am ales să vin la Năvodari. Mi s-a părut cea mai bună soluţie, pentru că am ocazia să joc meci de meci şi mi s-a dat tot ceea ce-mi trebuie pentru a fi concentrat asupra fotbalului. Este o echipă nouă, aflată pentru prima oară în primul eşalon, iar obiectivul este clar, menţinerea în prima ligă. Vom lua partidă cu partidă şi vom încerca să formăm o echipă cât mai bună. Nu ne va fi uşor, pentru că şi celelalte echipe s-au întărit, dar s-a câştigat mult prin venirea Anamariei Prodan alături de noi”, a declarat Panagopoulos.



12