Încă un pas important în Sănătate - speranțe pentru bolnavi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Astăzi Începe evaluarea moleculelor pentru noile compensate

Încă un pas important în Sănătate - speranțe pentru bolnavi

Sănătate 29 Iulie 2014 / 00:00 620 accesări

Încă un pas important pentru sistemul sanitar din România. Evaluarea moleculelor noi şi a celor existente va începe astăzi şi până la sfârşitul lunii august ar putea fi prezentată o listă potenţială privind noile medicamente compensate, a declarat ieri preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Marius Savu. El a precizat că, în prezent, criteriile de evaluare a moleculelor au fost publicate şi tarifele sunt funcţionale. ”Pe cele existente le evaluăm, pentru că poate nu îşi mai justifică existenţa. Tehnic, cred că în august vom avea deja primele răspunsuri, pe care o să vi le prezentăm. Sperăm să se întâmple cât mai repede”, a spus Savu, la conferinţa de presă dedicată Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Hepatitei, organizată de Mediafax, în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO). Savu a precizat că terapia actuală a hepatitei a declanşat o discuţie care nu a mai fost până în prezent. ”Vorbim de nevoi clare ale oamenilor care suferă de o afecţiune severă, de tratamente care nu existau şi, pe de altă parte, de un cost extraordinar, care nu a existat în ultimii 20-30 de ani, lucru recunoscut şi de UE. E prima oară când s-a făcut un grup de lucru, astfel încât industria farmaceutică să se uite mai atent la profiturile pe care le face. Nu e nimeni care nu şi-ar dori ca oamenii să aibă acces la cel mai bun tratament”, a explicat Savu, care a adăugat că noile terapii costă 70.000 - 80.000 de euro per pacient, ceea ce înseamnă foarte mult. ”Paradigma s-a schimbat. Dacă, acum 10 - 15 ani, costurile lunare erau de 500 - 1.000 de euro, acum depăşesc 10.000 de euro şi ar fi bine ca şi mass-media să discearnă între ce este eficient şi util. Dorinţa tututor este ca ceea ce e mai bun să fie disponibil, dar la un preţ rezonabil. (...) Există fonduri de peste nouă miliarde de euro date de UE industriei farmaceutice pentru cercetare. Este normal să vrea profit, dar cred că trebuie să existe o limitare şi în profit”, a spus Savu.

DEZBATERI ”Vom avea dezbateri şi vrem ca la sfârşitul lunii august să prezentăm o listă potenţială, pentru ca toţi partenerii interesaţi să poată să ne spună dacă şi unde am greşit. Când toată lumea ajunge la consens, lucrurile se vor formaliza. Se iau în calcul şi elemente de cost-eficienţă. Se spune că o moleculă nouă nu poate să aibă un impact bugetar negativ. Eu cred că se poate. În Germania, un medicament care costă 80.000 de euro în Egipt, după negociere, a ajuns să coste sub 10.000 de euro”, a spus Savu. La conferinţa de presă dedicată Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată în toată lumea în 28 iulie, au fost abordate teme de interes, precum strategia privind prevenţia şi diagnosticarea precoce a hepatitei, accesul pacienţilor cu hepatită la tehnici terapeutice şi tratamente de ultimă generaţie, programul de transplant hepatic în România, rolul medicului de familie pentru pacienţii cu boli hepatice şi pentru societate, medicamentele destinate hepatitei care se vor regăsi pe lista de compensate şi gratuite. Și la Constanța a fost organizată o conferință de presă la sediul Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, ocazie cu care fundația Baylor Marea Neagră a anunțat că s-au pus bazele unui proiect de testare și îngrijire pe termen lung pentru hepatite. Prezent la conferință, directorul medical al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, dr. Mihaela Vrânceanu, a declarat că sunt liste de așteptare ale pacienților cu hepatite, dar timpul de așteptare nu mai este așa de mare.

40.000 de pacienți tratați

Numărul pacienţilor şi costurile pentru tratamentul hepatitei s-au dublat faţă de 2009, în acest an estimându-se că vor fi trataţi peste 40.000 de pacienţi, pentru care se vor cheltui aproximativ 470 milioane de lei, faţă de 237 milioane în urmă cu cinci ani, a declarat preşedintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.

Virusul hepatitic A vine pe piaţa medicală cu afectări severe

Virusul hepatitic A, care se transmite prin nespălarea mâinilor şi apă contaminată, vine acum pe piaţa medicală cu afectări severe şi, combinat cu virusurile hepatitice B şi C, poate să genereze forme fulminante de boală, a declarat managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş” din Bucureşti, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel. ”Virusul A, care a stat stat cuminte ani în şir, acum este reemergent şi vine pe piaţa medicală cu afectări severe, respectiv cu nivele mari ale enzimelor hepatice, de 4.000 de unităţi, faţă de normal - 40-50 unităţi internaţionale - şi asociat cu o componentă colestatică (...). Mai mult, când aceasta vine peste o hepatită cu virus B şi C, poate să genereze forme fulminante de hepatită, ceea ce nu era treaba virusului hepatitic A. Acesta îşi modifică modul de a interacţiona cu organismul uman, iar formele fulminanate sunt şi cele care necesită protezare hepatică, respectiv aşa-zisul ficat artificial”, a explicat profesorul. Preşedintele Asociaţiei de pacienţi SanoHep România, Gheorghe Ionescu, a solicitat, ieri, Ministerului Educaţiei Naţionale să introducă în programa şcolară noţiuni despre hepatita virală, explicând că este importantă educarea populaţiei în sensul cunoaşterii căilor de transmitere a acesteia.



12