Încălzirea globală, cea mai gravă problemă de securitate după Războiul Rece

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încălzirea globală, cea mai gravă problemă de securitate după Războiul Rece

Monden 22 August 2007 / 00:00 695 accesări

Încălzirea globală este cea mai mare provocare în materie de securitate de după Războiul Rece, dar populaţia nu conştientizează încă riscurile şi nici soluţiile la îndemînă, precum economisirea de energie acasă, consideră experţii. “Nu am înţeles încă, la nivel colectiv, ce trebuie să facem”, a declarat reprezentantul britanic, John Ashton, la un seminar la care iau parte 40 de cercetători şi oficiali din 13 ţări, la Ny Alesund, în Norvegia, la circa 1.200 de kilometri de Polul Nord. Britanicul a apreciat că încălzirea globală trebuie considerată o problemă de securitate, precum războiul împotriva terorismului. Acest lucru ar ajuta la o mobilizare globală pentru a reduce emisiile de gaze de seră rezultate din arderea combustibililor fosili. “Războiul Rece a fost cea mai mare problemă cu care s-a confruntat omenirea pe nenumătate fronturi, economic, politic, industrial”, a spus el.

Alţi specialişti care au luat parte la seminarul derulat la o bază de cercetare ştiinţifică din Arctica au subliniat că autorităţile sînt mai preocupate de costurile pe care le implică reducerea emisiilor de gaze de seră decît de creşterea nivelului mării, seceta sau inundaţiile care vor deveni din ce în ce mai dese, potrivit studiilor ONU. Cei mai mulţi dintre experţi au apreciat că reducerea emisiilor de gaze de seră nu va presupune costuri exagerate. Un raport ONU de anul acesta estima că aplicarea celor mai radicale măsuri avute în vedere de experţi ar însemna o scădere de doar 3% din Produsul Mondial Brut pînă în 2030. Reprezentantul britanic a spus că cel mai ieftin mod de a reduce emisiile de gaze de seră în ţările cu climă mai rece este ca fiecare familie să reducă cu un grad Celsius temperatura în casă, în timpul iernii.

Analiştii subliniază însă dificultatea de a convinge milioane de persoane să consume mai puţină energie sau de a convinge oamenii de afaceri să investească în noi tehnologii pentru a stopa încălzirea globală.

Taguri articol


12