Începe spectacolul la “Challenger Mamaia 2008”!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe spectacolul la “Challenger Mamaia 2008”!

Sport 24 Iunie 2008 / 00:00 1044 accesări

Începînd de astăzi, centrul tenisului românesc se mută în staţiunea Mamaia, arena “Tenis Club Idu” găzduind pînă duminică “Challenger Mamaia 2008”. Turneul, dotat cu premii totale de 50.000 de euro (30.000 premii pentru jucători şi 20.000 de dolari cheltuielile pentru ospitalitate), este deţinut de fostul jucător din echipa de Cupa Davis a României Gabriel Trifu şi de directorul competiţiei, Viorel Constantin, fiind organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Constanţa. Faţă de anul trecut, premiile rezervate jucătorilor au crescut cu 5.000 de euro, fapt care a atras jucători şi mai bine clasaţi în clasamentul mondial. Astfel, favoritul principal al competiţiei, francezul Eric Prodon, se află pe locul 121 ATP, fiind secondat de compatriotul său, Nicolas Devilder (127 ATP). Locul al treilea în ierarhia capilor de serie este ocupat de spaniolul Ivan Navarro (135 ATP), în timp ce favoritul nr. 4 a fost desemnat românul Adrian Cruciat (148 ATP). Lista capilor de serie este completată de: Dominik Meffert (Germania, 166 ATP), David Guez (Franţa, 168 ATP), Marc Lopez (Spania, 177 ATP) şi Miguel Angel Lopez Jaen (Spania, 180 ATP). Organizatorii au decis să acorde patru wild-card-uri, trei revenind jucătorilor români, Alin Constantin, Horia Tecău (ambii constănţeni) şi Dacian Crăciun, şi unul americanului Andrew Dottino. Alţi patru jucători au acces pe tabloul principal din calificări: Guillermo Alcaide, Karim Maamoun, Ervin Eleskovic şi Marek Semjan. Turneul, care se dispută la concurenţă cu cel de la Wimbledon, asigură premii, dar şi puncte importante participanţilor. Astfel, în proba de simplu, învingătorul va primi 55 de puncte ATP şi 4.300 de euro, finalistul va lua 38 de puncte ATP şi 2.500 de euro, semifinaliştii vor încasa 1.500 de euro plus 24 de puncte ATP, sfertfinaliştii vor trebui să se mulţumească doar cu 13 puncte ATP şi 875 de euro, în timp ce jucătorii eliminaţi în turul secund vor contabiliza 5 puncte ATP şi 530 de euro. Singurii care nu vor primi puncte ATP sînt jucătorii eliminaţi încă din primul tur, aceştia urmînd să încaseze doar 310 euro.

În competiţia de dublu, Horia Tecău şi Florin Mergea (211 ATP) au fost desemnaţi principalii favoriţi, cei doi fiind secondaţi de cuplul braziliano-italian Julie Siva / Simone Vagnozzi (401 ATP).

Adversari puternici pentru români

Primele meciuri de pe tabloul principal, atît la simplu, cît şi la dublu, vor începe astăzi, de la ora 15.00, pe patru dintre terenurile complexului “Tenis Club Idu”. Debutul competiţie programează cîteva dueluri româno-franceze, favoritul principal Eric Prodon urmînd să dea piept cu Adrian Ungur, în timp ce Adrian Cruciat îl va avea ca adversar pe Sebastien de Chaunac. De la aceeaşi oră, au loc partidele Dominik Meffert (Germania) - Andrew Dottino (SUA) şi Simone Vagnozzi (Italia) - Julio Silva (Brazilia). După aceste jocuri, va intra în scenă constănţeanul Horia Tecău, care îl va întîlni pe arena centrală pe monegascul Jean-Rene Lisnard. În alt meci de simplu, finalistul de anul trecut, Victor Crivoi pare să aibă o sarcină uşoară în disputa cu croatul Ivan Dodig. Tot pe tabloul de simplu, sînt programate disputele Alberto Brizzi (Italia) - Pere Riba (Spania) şi Karim Maamoun (Egipt) - Miguel Angel Lopez Jaen (Spania). Tot astăzi vor avea loc primele meciuri de pe tabloul de dublu: Alin Constantin / Joao Sousa (Portugalia) - Adrian Cruciat / Adrian Ungur şi Alberto Banus-Sado / Marc Lopez (ambii Spania) - Michael Lammer / Dominik Meffert (Elveţia / Germania).



12