Înfrângere surprinzătoare pentru campioana României la baschet masculin în Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet masculin / FIBA Champions League

Înfrângere surprinzătoare pentru campioana României la baschet masculin în Liga Campionilor

Sport 11 Ianuarie 2017 / 15:07 382 accesări

Calificată în sezonul regulat al FIBA Champions League, campioana României la baschet masculin - CSM Oradea - are șanse de calificare în faza eliminatorie, dar lucrurile încep să se complice pentru orădeni. Marți seară, CSM Oradea a fost învinsă de ultima clasată în grupa B: Khimik Yuzhny - CSM Oradea 78-49. Afectați de accidentări - trei titulari au rămas la Oradea - campionii României au pierdut fără drept de apel acest meci și încep să tremure pentru calificarea în faza următoarea a FIBA Champions League. Cu numai două etape rămase de jucat în sezonul regulat, CSM Oradea are nevoie de două victorii pentru a fi sigură de calificare, indiferent de celelalte rezultate. Partida din etapa următoare este decisivă pentru calificare, CSM Oradea ocupând acum ultima poziție calificantă din grupă - a cincea, iar campioana României va întâlni o contracandidată la calificare - Kataja BC, reprezentanta Finlandei. Cum CSM Oradea s-a impus și în meciul tur, cu scorul de 80-74, o victorie la orice scor în partida din etapa a 13-a ar însemna un pas uriaș spre calificarea în 16-imile de finală ale competiției.

Miercuri seara vor evolua în FIBA Europe Cup alte două echipe din România: BC Mureș - Elan Chalon (ora 19.00) și U. BT Cluj-Napoca - Fehervar (ora 20.00, în direct la Digi Sport 3). Deși a ajuns fără probleme în faza a doua a competiției, BC Mureș a renunțat la orice pretenții de calificare mai departe, aliniind mulți juniori în partidele din această fază, pierzând fără drept de apel cele trei meciuri jucate până acum. Probabil că la fel se va întâmpla și în continuare, problemele finaciare afectând clubul din Tg. Mureș. În schimb liderul clasamentului din LNBM - U. BT Cluj-Napoca - are șanse mari de calificare în faza eliminatorie, cu condiția să învingă în meciul de miercuri seară la o diferență mai mare decât cea la care pierdut în tur (în Ungaria a fost 92-83 pentru gazde).

Citește și:

Un meci inutil pentru echipa masculină de baschet Pandurii

Probleme financiare pentru echipa masculină de baschet din Tg. Jiu

Victorie clară pentru baschetbaliștii de la Energia



12