Inspectorii DSV au dat amenzi de peste 160.000 de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În doar două săptămîni

Inspectorii DSV au dat amenzi de peste 160.000 de lei

Social 04 August 2007 / 00:00 613 accesări

Chiar dacă medicii veterinari constănţeni şi cei detaşaţi în cadrul Comandamentului Litoral 2007 şi-au început activitatea mai tîrziu decît în anii trecuţi, agenţii economici din staţiuni vor fi nevoiţi să facă faţă unor controale drastice. Acţiunile din ultimele două săptămîni au fost demarate de Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa, echipele de control verificînd modul în care sînt respectate condiţiile de producere, depozitare, transport şi de comercializare a produselor alimentare. Directorul executiv al DSVSA Constanţa, Grigore Mertoiu, a precizat că verificările au urmărit şi prevenirea posibilelor toxiinfecţii alimentare, fiind cunoscut faptul că, în timpul sezonului estival, apar numeroase cazuri de îmbolnăvire. \"Este de notoritate situaţia din Tabăra Năvodari, iar inspectorii au primit instrucţiuni specifice privind respectarea condiţiilor de igienă din unităţile economice. Am constatat că sînt foarte mulţi agenţi economici care nu respectă nici acum condiţiile de manipulare în cazul alimentelor. O situaţie asemănătoare se înregistrează şi la depozitarea sau întreţinerea spaţiilor de lucru\", a declarat Mertoiu. Pentru deficienţele constatate, inspectorii veterinari au aplicat amenzi de 160.000 de lei, la care s-au adăugat 50 de avertismente. Pe de altă parte, au fost confiscate produse alimentare în valoare de 64.000 de lei, reprezentînd 70.000 de kilograme de carne, 1.700 litri de lapte şi 2.200 de kilograme de peşte.



12