Întoarcerea bricului \"Mircea\" deschide festivităţile Zilei Marinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întoarcerea bricului \"Mircea\" deschide festivităţile Zilei Marinei

Justiție 11 August 2007 / 00:00 1337 accesări

După un marş de instrucţie care a durat două luni, bricul \"Mircea\" a ancorat, ieri dimineaţă, în dana militară a portului Constanţa. Pentru prima dată în istoria navei-şcoală \"Mircea\", cadeţii aflaţi la bord au executat un salut marinăresc căţăraţi pe vergi. \"Acest salut este practicat peste tot în lume. Este tipic marinăresc şi este o demonstraţie a deprinderilor dobîndite în marş. Marinarii se urcă pe scara pisică şi apoi stau pe vergile navei\", a declarat comandantul bricului \"Mircea\", cpt. cmdr. Gabriel Moise. După ce a ancorat bricul, la bordul navei au putut urca profesorii şi rudele cadeţilor. \"L-am aşteptat cu sufletul la gură timp de două luni. Mi-a fost foarte dor de el şi abia aştept să îmi povestească ce a făcut în misiune. Sînt extrem de mîndră de viitorul meu soţ\", a spus Amalia Enăchescu. Revederea cu cei dragi a fost emoţionantă, unii dintre studenţi lăcrimînd la revederea rudelor. Primul voiaj va rămîne în amintirea cadeţilor, cu atît mai mult cu cît au avut parte de botezul marinăresc. “Întregul voiaj a fost deosebit, însă cel mai mult mi-a plăcut botezul marinăresc. Am fost toţi scoşi pe puntea navei, unde ne aştepta un scaun pe care a trebuit să ne aşezăm pe rînd. Marinarii cu experienţă rîdeau şi aruncau cu apă pe noi. Acest botez se face după ce treci Ecuatorul, însă noi am extins ideea şi l-am făcut acum, cu ocazia primei misiuni pe mare\", a spus Ion Andrei, cadet. La bordul navei s-au aflat şi 13 fete. \"Eu am fost plecată împreună cu prietenul meu, de asemenea, cadet la Academia Navală. A fost mai greu la început din cauza rigorilor militare, dar pînă la urmă ne-am obişnuit\", a spus Iulia Lazăr, cadet la Academia Navală \"Mircea cel Bătrân\". La marş au participat şi 13 cadeţi din Ucraina, Turcia, Olanda, Franţa etc. \"A fost o experienţă pe care nu o voi uita. Fiind îmbarcat pe bric am putut să cunosc mai multe despre cultura şi civilizaţia română, iar femeile românce sînt extrem de frumoase\", a declarat David Malonado, student olandez. Cadeţii au participat şi la competiţia de veliere \"Tall Ships Race\", la care s-au clasificat în primele zece locuri. \"Am muncit mult şi am reuşit să ne plasăm pe locul şase. Ne bucură acest plasament şi cred că în acest fel studenţii noştri au dobîndit experienţă. În timpul misiunii nu am avut parte de hulă, ci doar de vînturi puternice\", a declarat comandantul bricului, cpt. cmdr. Gabriel Moise. Chiar dacă nu şi-au mai văzut familia de două luni, cadeţii nu vor putea să îşi petreacă prea mult timp alături de cei dragi, deoarece în această dimineaţă vor începe repetiţiile pentru Ziua Marinei. Studenţii vor rămîne la bordul bricului pînă pe 15 august, cînd vor ieşi în larg cu nava-şcoală \"Mircea\". Anul acesta, manifestările de Ziua Marinei vor dura cinci zile, şi au debutat chiar cu sosirea navei-şcoală. Tot pentru prima dată, la celebrarea Zilei Marinei va participa distrugătorul american “Forrest Sherman”. Nava militară va ancora în portul civil Constanţa duminică dimineaţa şi va pleca pe 16 august. În acest timp, distrugătorul american va efectua o serie de exerciţii în comun cu fregata românească “Regele Ferdinand”.

Taguri articol


12