Investigatori CIAS în zona accidentului aviatic din Apuseni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investigatori CIAS în zona accidentului aviatic din Apuseni

Eveniment 17 Februarie 2014 / 00:00 725 accesări

Investigatori ai Centrului de Investigaţii şi Analiza pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) se aflau, ieri, în zona în care, în 20 ianuarie, s-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni de tip BN2, încercând să afle dacă acesta permitea emiterea semnalelor pe baza cărora să fie localizată epava. Surse apropiate anchetei în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni au declarat, ieri, că investigatorii vor să stabilească şi dacă aparatura avionului funcţiona corespunzător sau zona nu permitea emiterea semnalelor avionului prăbuşit. De asemenea, ei încearcă să determine la faţa locului şi alte aspecte care să îi ajute în cadrul anchetei tehnice privind accidentul aviatic din Apuseni, afirmă sursele citate. Pare ciudată iniţiativa CIAS, în condiţiile în care chiar angajaţii ROMATSA au declarat că „ţiuitul balizei ELT” îi deranja şi cereau să fie oprită, deci este clar că aceasta funcţiona.

SCURTĂ ISTORIE Reamintim că, în 20 ianuarie, un avion de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, în timp ce patru medici şi copilotul au fost răniţi. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani, care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional „Munţii Apuseni“ şi localnici.

Ulterior, Parchetul ÎCCJ a dispus, în cazul accidentului aviatic din Apuseni, începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara că în cazul accidentului respectiv pot răspunde penal atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt continuate de procurorii militari din Parchetul PÎCCJ, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă. Preşedintele Traian Băsescu a declarat în 2 februarie, după şedinţa CSAT, că în ultima perioadă "s-a instalat public, prin persistenţa unor minciuni", ipoteza că STS trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului, spunând că acest lucru e o minciună şi că STS nu are nici echipament şi nici dreptul legal.



12