Iohannis are probleme de memorie?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cazul meditațiilor

Iohannis are probleme de memorie?

Politică 18 Octombrie 2014 / 00:00 698 accesări

În plină campanie, prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, continuă să se discrediteze în fața electoratului. După gafa făcută, zilele trecute, într-o emisiune televizată, în care șeful PNL a declarat că profesorii din România sunt ghinioniști, din cauză că nu au atins performanța de a-și achiziționa șase case din salariul de bugetar, Iohannis a fost taxat dur atât de colegii săi de breaslă, cât și de politicieni. Vicepreședintele PSD Gorj, Ciprian Florescu, de exemplu, socotește declarațiile candidatului ACL drept o aroganță incalificabilă, motiv pentru care îi solicită să-și ceară scuze în fața profesorilor. Seria aroganțelor lui Iohannis, însă, nu se oprește aici. În cadrul unei alte emisiuni, moderatorul l-a întrebat care era tariful meditațiilor, însă Klaus Iohannis a răspuns cu nonșalanță că nu-și mai amintește. Același răspuns l-a oferit și când a fost întrebat cu privire la modul în care se făcea plata. Oare prezidențiabilul are probleme cu memoria sau are ceva de ascuns? Cum era de așteptat, Iohannis a zâmbit mânzește în fața camerelor de filmat, până la finalul emisiunii. Dacă stăm să analizăm puțin mesajul său electoral de pe materialele de campanie, „România lucrului bine făcut”, în acest context, am fi tentați să spunem că lucrul bine făcut de liberal este evaziunea fiscală. Dovada? Declarația sa de avere.

Taguri articol


12