Iranienii îşi joacă ultima şansă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Grupa D / Frankfurt, sîmbătă, ora 16.00: Portugalia - Iran

Iranienii îşi joacă ultima şansă

Sport 17 Iunie 2006 / 00:00 1097 accesări

Cu trei puncte obţinute fără strălucire în disputa cu “micuţa” reprezentativă a Angolei, lusitanii sînt cu un picior în optimi. Tot ce le trebuie este încă un succes în faţa iranienilor şi primul obiectiv de la turneul final este îndeplinit. Sarcina nu pare deloc grea, dacă ţinem cont că asiaticii au arătat la debut că nu au forţa să facă mare lucru. În plus, Luis Felipe Scolari ar putea să-l folosească pentru prima oară pe dispecerul de la mijlocul terenului, Deco. Accidentat înaintea debutului, “decarul” Barcelonei a reluat antrenamentele normale alături de coechipieri. În partida cu africanii, rolul său a fost preluat de Figo, însă, aflat la final de carieră, jucător lui Inter Milano nu a strălucit. Revenirea lui Deco depinde însă de tehnicianul brazilian, care ar putea să-l menajeze pentru meciul decisiv pentru şefia grupei, cu Mexic. În orice condiţii, portughezii sînt concentraţi asupra jocului, Emanuel Petit avertizînd: “Singura noastră preocupare este să luăm încă trei puncte”. Victoria ar fi a 16-a consecutivă pentru Portugalia, învinsă ultima oară în luna februarie a anului trecut, de Irlanda.

Dacă Scolari este hotărît asupra formaţiei de start, Branko Ivankovic este decis să schimbe formula de start, mai ales că-şi joacă ultima şansă la calificare. În primul rînd, tehnicianul sîrb trebuie să-i găsească un înlocuitor golgeterului Ali Daei, care a acuzat dureri puternice la spate şi a dezamăgit prin evoluţia din partida cu Mexic. “Depinde cum se va simţi la ora meciului”, a spus Ivankovic. O altă victimă ar putea fi portarul Mirzapour, care a greşit grav la golul al doilea primit de iranieni. “Pînă în acel moment s-a descurcat foarte bine” l-a scuzat sîrbul, care a răsuflat uşurat după ce Mahdavikia, Karimi şi Zandi au scăpat de problemele medicale.

Formaţiile probabile - Portugalia (antrenor Luis Felipe Scolari): Ricardo - Miguel, Carvalho, Meira, N.Valente - Tiago, Petit, Simao - Figo, Pauleta, Cr.Ronaldo; Iran (antrenor Branko Ivankovic): Mirzapour - Kaabi, Rezaei, Golmohammadi, Nosrati - Mahdavikia, Karimi, Nekounam, Teymourian - Hashemian, Khatabi. Arbitri: Eric Poulat - Lionel Dagorne şi Vincent Texier (toţi din Franţa).

Taguri articol


12