Iranul cu bombă atomică, exemplu pentru ţările arabe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Începe cursa înarmării!

Iranul cu bombă atomică, exemplu pentru ţările arabe

Externe 18 Noiembrie 2013 / 00:00 371 accesări

Dacă Iranul va reuşi să producă o bombă atomică, atunci toate ţările din Orientul Mijlociu vor urma această cale, a estimat preşedintele Israelului, Shimon Peres, într-un interviu publicat ieri de săptămânalul francez „Le Journal du Dimanche”, în aceeaşi zi în care preşedintele francez, Francois Hollande, a început o vizită oficială în Israel. În acelaşi interviu, preşedintele israelian îşi manifestă aprecierea pentru poziţia fermă a Franţei la negocierile privind programul nuclear iranian, subliniind că presiunea asupra regimului de la Teheran trebuie menţinută pentru ca acesta să renunţe complet la programul nuclear. Şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a cerut Franţei, într-un interviu acordat săptămâna trecută cotidianului „Le Figaro”, să nu-şi schimbe atitudinea la următoarea rundă de negocieri cu Iranul, pe data de 20 noiembrie. Oficialii de la Teheran au acuzat Franţa că, prin poziţia sa intransigentă, a provocat eşecul ultimei runde de negocieri de la Geneva dintre Iran şi Grupul 5+1, alcătuit din SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania. Franţa nu va face concesii în domeniul proliferării nucleare, a dat asigurări preşedintele Hollande la sosirea sa în Israel, părând să susţină mesajul trimis de gazde.

ALIANŢĂ INEDITĂ Întrebat despre bănuiala că Israelul deţine arme nucleare, Shimon Peres a răspuns că descurajarea nucleară trebuie evaluată în funcţie de cel care deţine arme nucleare, pentru că, dacă acesta are un comportament agresiv, sprijină terorismul şi dezvoltă o politică hegemonică, atunci există o problemă. „Noi nu am spus niciodată că avem bomba atomică şi nu am ameninţat niciodată pe nimeni”, a afirmat preşedintele israelian, menţinând linia adoptată pe acest subiect de statul evreu, care nici nu a confirmat şi nici nu a dezminţit vreodată această informaţie, deşi unii experţi străini susţin că Israelul dispune de cel puţin o sută de focoase nucleare. În schimb, este aproape oficial că Israelul şi Arabia Saudită cooperează pentru elaborarea unor planuri de urgenţă de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene în cazul în care marile puteri vor încheia un acord nesatisfăcător cu regimul islamist de la Teheran. Potrivit publicaţiei britanice „The Sunday Times”, guvernele din Israel şi Arabia Saudită sunt convinse că un acord între marile puteri şi Iran nu va reuşi să blocheze componenta militară a programului nuclear iranian. În cadrul negocierilor cu reprezentanţi ai Serviciului israelian de informaţii externe (Mossad), Arabia Saudită a acordat deja permisiunea ca avioanele militare israeliene să tranziteze spaţiul aerian.

Premierul israelian încearcă să convingă SUA şi Franţa să nu accepte un acord cu Iranul dacă regimul de la Teheran nu va prezenta garanţii clare că va renunţa definitiv la ambiţiile nucleare cu caracter militar. Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa vineri în Israel, pentru discuţii cu premierul Netanyahu. La rândul său, ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că negocierile asupra dosarului nuclear iranian au permis eliminarea domeniilor fundamentale de dezacord, deschizând o şansă reală pentru a se ajunge la un acord săptămâna viitoare. Acesta a avertizat, însă, că adăugarea de condiţii suplimentare pentru Iran nu va contribui la rezolvarea problemei.



12