Irina Loghin şi Fuego, în recital extraordinar la "Fest Top"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Irina Loghin şi Fuego, în recital extraordinar la "Fest Top"

Monden 29 Iulie 2006 / 00:00 2145 accesări

Festivalul “Fest Top“ de la Năvodari a debutat, joi seară, pe scena special amenajată în faţa Casei Căsătoriilor, în prezenţa a sute de persoane iubitoare de muzică populară autentică. Printre invitaţii speciali ai primei seri de festival, dedicată folclorului, s-au numărat artişti de marcă ai muzicii populare româneşti: Daniela Condurache, Mariana Deac, Ionuţ Fulea, Cornelia şi Lupu Rednic, Irina Loghin şi Paul Surugiu, alias Fuego. Deschiderea spectacolului a fost făcută de ansamblul folcloric "Vlăsceanca", membrii grupului susţinînd un program de dansuri tradiţionale şi obiceiuri de nuntă.

Pentru publicul numeros adunat în Piaţa Festivalului din Năvodari au cîntat interpreţi şi ansambluri din toate zonele etnografice ale ţării. "Cireaşa de pe tort" a serii a fost, însă, recitatul susţinut de marea doamnă a cîntecului popular românesc, Irina Loghin, şi Fuego, care a stîrnit aplauze furtunoase. Piese ca "Mama şi fiul" şi "Casa părintească" au fost foarte bine primite de public, fiind cîntate de o parte şi de alta a scenei. La melodiile de "voie bună", în faţa scenei s-a "încins" o adevărată horă românească, printre cei care au dansat pe ritmurile populare numărîndu-se primarul oraşului Năvodari, Tudorel Calapod, dar şi primarul comunei Cumpăna, Mariana Gîju. Spectacolul oferit de Irina Loghin şi Fuego a reuşit să emoţioneze întreaga audienţă, care şi-a aplaudat preferaţii minute în şir. “Fest Top“ a ajuns, deja, la cea de a II-a ediţie, organizatorii dorind ca festivalul să se impună în rîndul evenimentelor muzicale cu tradiţie de pe litoralul românesc.

Taguri articol


12