John Travolta, mare poluator

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

John Travolta, mare poluator

Monden 31 Martie 2007 / 00:00 607 accesări

Actorul american şi-a atras criticile admiratorilor britanici la premiera în Regatul Unit a filmului său "Gaşca nebună" pentru că ţine prelegeri despre protejarea mediului şi luptă împotriva încălzirii globale. Aceştia mai că l-au acuzat de ipocrizie pentru că nu renunţă la pilotarea celor cinci avioane foarte poluante pe care le deţine. Actorul, de 53 de ani, un pilot pasionat, şi-a încurajat fanii să facă tot posibilul pentru a încetini încălzirea globală. Şi, deşi a recunoscut că pilotează avioane, a uitat să menţioneze că este proprietarul unei flote formate din cinci aeronave.

Specialiştii au calculat că, numai în ultimul an, avioanele pilotate de starul american au emis 800 de tone de carbon. Una dintre cele mai importante companii din lume ce lucrează împotriva schimbării climatului, Carbon Neutral Company, i-a scris actorului şi i-a sugerat să limiteze emisiile de carbon. John Travolta pare să fi ţinut seama de aceste sugestii şi a vorbit despre importanţa ajutorării mediului prin utilizarea de combustibili alternativi, după ce a sosit pe covorul roşu cu o motocicletă Harley Davidson.

John Travolta, membru al cultului scientologic, este de părere că soluţia la încălzirea globală ar putea fi descoperită în spaţiu şi a declarat că este obligat să circule cu avionul din cauza meseriei sale. Criticii susţin, însă, că acceptul de a deveni imaginea liniilor aeriene australiene Qantas nu are legătură cu meseria de actor.

Taguri articol


12