Justiția aprobă punerea în libertate a fostului președinte egiptean Hosni Mubarak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Justiția aprobă punerea în libertate a fostului președinte egiptean Hosni Mubarak

Externe 13 Martie 2017 / 17:44 474 accesări

Parchetul de la Cairo a acceptat luni punerea în libertate a fostului președinte egiptean Hosni Mubarak, achitat la începutul lunii martie de către Curtea de Casație într-un caz în care fusese acuzat de uciderea unor manifestanți în 2011, în cursul revoltei care a provocat îndepărtarea lui de la putere, relatează AFP. Avocatul Farid el-Deeb a precizat că Mubarak, care se află în prezent într-un spital militar din Cairo, 'va putea reveni la locuința sa atunci când medicii îi vor spune că poate ieși'. Totuși, el nu va putea părăsi țara, potrivit avocatului său. De la arestarea sa în 2011, Mubarak (87 de ani) și-a petrecut cea mai mare parte a timpului într-un spital militar, în regim de arest la domiciliu. El a fost condamnat la închisoare pe viață în iunie 2012, dar instanța a dispus rejudecarea cazului. În noiembrie 2014, un alt tribunal care îl rejudeca a decis în cele din urmă abandonarea acuzațiilor aduse fostului președinte egiptean, însă Parchetul a făcut recurs. La 2 martie, Curtea de Casație a confirmat renunțarea la acuzații. Aceasta a fost ultima procedură judiciară care îl vizează pe Hosni Mubarak, care timp de 30 de ani și-a condus țara cu mână de fier.

Taguri articol


12