Klaus Iohannis, concediu de opt zile în Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Klaus Iohannis, concediu de opt zile în Germania

Politică 17 August 2016 / 14:44 1713 accesări

Președintele Klaus Iohannis a plecat miercuri, cu o cursă de linie, într-o "deplasare privată" în Germania, țară în care va rămâne până pe data de 25 august.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, efectuează, în perioada 17 – 25 august a.c., o deplasare privată și a plecat în cursul zilei de astăzi, din București, cu o cursă de linie, în Republica Federală Germania", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale remis MEDIAFAX.

Este a patra vacanță a președintelui Iohannis în mai puțin de doi ani de când a fost ales șef al statului. Primul concediu, în aprilie 2015, și l-a petrecut în insulele Madeira din Portugalia. Administrația Prezidențială a anunțat atunci "vacanța privată" abia după ce informația că soții Iohannis sunt în Madeira a apărut în presa portugheză.

O a doua vacanță a președintelui Iohannis a fost cea din august 2015. A durat aproximativ două săptămâni, iar Klaus Iohannis a fost la vila de protocol de la Neptun și la Sibiu.

Cea de-a treia vacanță petrecută de Klaus Iohannis ca președinte al României a fost luată la finalul lui 2015 și s-a prelungit până în ianuarie 2016. Klaus și Carmen Iohannis și-au petrecut sărbătorile de iarnă la Miami.

Klaus Iohannis şi-a petrecut şi o parte a lunii decembrie 2014 în Florida. Astfel, după câştigarea alegerilor prezidenţiale şi după ce şi-a dat demisia de la Primăria Sibiu, dar înainte de depunerea jurământului ca preşedinte al României, Iohannis a petrecut o săptămână în Palm Beach. Şeful statului şi soţia au fost în vizită la o familie de prieteni români, cărora preşedintele le-a botezat copilul. Este vorba de omul de afaceri sibian Marius Vecerdea, care este finul şi antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis.



12