Legea rezidenţiatului pe post, finalizată pînă în decembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea rezidenţiatului pe post, finalizată pînă în decembrie

Social 03 Noiembrie 2007 / 00:00 622 accesări

Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, doreşte finalizarea proiectului de lege privind rezidenţiatul pe post pînă la mijlocul lunii decembrie, astfel încît acest act normativ să poată fi aprobat în cursul anului viitor. Nicolăescu a declarat, vineriîntr-o conferinţă de presă, că proiectul va fi supus consultării publice. \"Rezidenţiatul pe post este o formă pe care o vom introduce de anul viitor. Am început un dialog cu Asociaţia Medicilor Rezidenţi care a făcut propuneri. Discutăm şi cu universităţile\", a afirmat Nicolăescu. Ministrul a subliniat că este nevoie să se ajungă la o formulă prin care să se asigură două obiective: un rezidenţiat flexibil, inteligent şi nu unul de natură birocratică, şi un rezidenţiat care să asigure forţă de muncă calificată, prin introducerea rezidenţiatului pe post. \"Este o opţiune a unor absolvenţi de medicină care doresc un anume post, pe anume specialitate, într-o anume localitate\", a explicat ministrul Sănătăţii Publice.

De asemena, ministrul Nicolăescu vrea adoptarea în procedură de urgenţă, pînă la Crăciun, a proiectului legislativ privind vînzarea cabinetelor medicale, care a fost supus dezbaterii medicilor de familie şi unor avocaţi specializaţi în drept constituţional. „Săptămîna viitoare voi avea forma finală, după care voi merge la fiecare grup parlamentar să cer sprijin pentru adoptarea acestui act normativ în procedură de urgenţă\", a declarat Nicolăescu. Ministrul a explicat că a fost nevoit să propună un proiect de lege privind reglementarea vînzării cabinetelor medicale deoarece Curtea Constituţională a declarat neconstituţională OUG nr. 110, astfel încît niciun cabinet medical nu mai poate fi vîndut.



12