Loc de joacă şi club pentru pensionari la Poarta 6

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Loc de joacă şi club pentru pensionari la Poarta 6

Social 28 Mai 2008 / 00:00 1099 accesări

Bucurie mare pentru miile de copii şi pensionari din cartierul constănţean Poarta 6! Admnistraţia locală Constanţa a dat în folosinţă aseară cel de-al 30-lea loc de joacă pentru copii şi al 12-lea club de vară pentru pensionari. La inaugurări a fost prezent primarul Constanţei, Radu Mazăre, întîmpinat de mii de locuitori ai cartierului. Asaltat de oamenii care au vrut să-i strîngă mîna, să se fotografieze cu el sau să-l felicite, Mazăre a avut nevoie de mai bine de jumătate de oră pentru a parcurge o distanţă de cîţiva metri pînă la locul de joacă amenajat în parc, unde a fost preluat de copii. Cei mici nu l-au lăsat pînă nu a dansat cu ei pe ritmurile melodiei ”Gaşca mea”, a formaţiei ”Hi-Q”. Radu Mazăre a declarat că, din păcate, problema lipsei spaţiului l-a împiedicat să amenajeze mai din timp locul de joacă şi clubul pentru pensionari. Locul de joacă dispune de leagăne, tobogane, balansoare, terenuri de handbal, baschet şi fotbal. Situat în imediata vecinătate, în parcul de la capătul blocurilor ANL, clubul de vară pentru pensionari este o construcţie uşoară din lemn, cu o capacitate de 80 de locuri. Pavilionul este prevăzut cu băncuţe şi mese din lemn, televizor cu plasmă, automate cu cafea, ceai, ciocolată caldă, cafea cu lapte, apă plată. Aici, pensionarii primesc zilnic şapte seturi de ziare locale şi centrale, precum şi jocuri distractive (rummy, şah, table, cărţi). În cadrul discuţiilor, primarul i-a rugat pe locuitorii din cartierul Poarta 6 să identifice un loc unde se poate construi o grădiniţă cu orar prelungit.



Ştiri recomandate

12