Magnații ruși s-au refugiat în Marea Britanie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Unde s-a ascuns capitalul?

Magnații ruși s-au refugiat în Marea Britanie

Externe 23 Decembrie 2014 / 00:00 793 accesări

Sancțiunile impuse Rusiei sunt, fără îndoială, subiectul momentului, iar amploarea efectelor pe care le suscită este tot mai evidentă, în ciuda declarațiilor fie împăciuitoare, fie făcute în forță de președintele Putin. Parcă în ciuda sa, autoritățile britanice au dat publicității, ieri, constatarea unei creșteri substanțiale a numărului de magnați ruși care și-au mutat domiciliul pe teritoriul Regatului Unit. Oficialii britanici explică situația prin înrăutățirea situației economice a Rusiei.

DREPTURI, DAR PE BANI Ministerul britanic al Afacerilor Externe a precizat că, în primele nouă luni ale acestui an, 162 de cetățeni ruși au primit așa-zise vize pentru investiții. Aceste permise înlesnesc, pe viitor, obținerea cetățeniei și achiziția de proprietăți în schimbul cumpărării de acțiuni ale unor companii britanice. Mai precis, doritorii își cumpără dreptul de ședere cu investiții de la un minim de două milioane la maxim de zece milioane de lire sterline. În funcție de suma investită, dreptul de rezidență poate fi obținut în 2-3 ani, iar cetățenia, după cinci ani. În 2013, vize pentru investiții au primit doar 118 persoane, în timp ce doar în primele nouă luni din 2014 s-a înregistrat o creștere de 69%.

Printre cauzele ce îi determină pe magnații ruși să vină în Marea Britanie se numără, potrivit experților, deteriorarea situației economice în Rusia, prăbușirea rublei, sancțiunile occidentale și relațiile destul de dificile cu statul rus. Publicația britanică ”Financial Times” a remarcat faptul că această creștere s-a produs pe fondul înăspririi cerințelor pentru vizele de investiții. Dacă, înainte, o pătrime din suma necesară putea fi investită în imobiliare, acum, acest lucru nu mai poate fi făcut. Potrivit uneia dintre versiuni, cauza unor asemenea schimbări o constituie nemulțumirea populației britanice cu privire la afluxul la Londra de cetățeni străini, care cumpără case în capitala britanică și cresc artificial valoarea proprietăților imobiliare.

REACȚIA POTRIVITĂ Din anumite puncte de vedere, sancțiunile par măcar să jeneze orgoliul liderului de la Kremlin, pentru că oamenii de rând sunt cei mai afectați. Însă în Occident sunt și oficiali precum șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, care s-au pronunțat împotriva înăspririi sancțiunilor Occidentului la adresa Rusiei. ”Am temeri că în Rusia ar putea începe instabilitatea, dacă Occidentul nu va slăbi sancțiunile. De aceea, sunt împotriva strângerii șurubului”, este afirmația ministrului german al Afacerilor Externe. În opinia sa, ”cei care vor să pună economia Rusiei în genunchi se înșală profund dacă cred că vor reuși să înregistreze o mai mare securitate în Europa”. Oficialul german pledează pentru începerea dialogului între UE și Uniunea Eurasiatică și estimează că Rusia va manifesta interes pentru o asemenea posibilitate, deoarece ”un conflict prelungit cu Occidentul este în dezavantajul ei”.

La Moscova nu sunt prea multe decizii pe care oficialii ruși le mai pot lua. Ministerul rus al Energiei a anunțat că ar putea lua în considerare o scădere a producției de petrol. Veniturile din exporturile de petrol și gaze naturale sunt responsabile pentru jumătate din bugetul Rusiei, care nu este membră a OPEC, chiar dacă este al doilea mare producător mondial de țiței. În 2015 se așteaptă ca producția de petrol să ajungă la 525 de milioane de tone. Este posibil ca producția să fie redusă la o serie de câmpuri petrolifere mai vechi, în timp ce, în cazul câmpurilor Prirazlomnoye, Imilorskoe, Trebs și Titov, producția ar putea crește.

Referindu-se la sancțiunile impuse Rusiei de statele occidentale, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, recunoaște că se confruntă cu noi provocări. ”Acum că unii din partenerii noștri străini părăsesc proiectele rusești, trebuie să rezolvăm simultan două probleme, să găsim noi parteneri și să înlocuim tehnologia”, a afirmat acesta, precizând că, în lipsa partenerilor occidentali, o serie de companii chineze și indiene sunt interesate să coopereze pentru dezvoltarea de noi câmpuri petrolifere în Rusia.

În tabăra liderilor occidentali sunt și cei care cred că sancțiunile impuse Rusiei de statele occidentale au rezultate. ”Economia rusă a fost influențată negativ de prăbușirea prețului la petrol, nu de sancțiuni”, a declarat senatorul american John McCain într-un interviu pentru CNN. ”Ar trebui să mulțumim Arabiei Saudite, care a permis ca prețurile la petrol să scadă până la un asemenea nivel încât să aibă o influență dramatică asupra economiei lui Vladimir Putin. Acest lucru nu are nicio legătură cu acțiunile președintelui SUA”, a afirmat John McCain. În opinia sa, sancțiunile introduse de SUA, care constituie strategia administrației Obama în confruntarea cu Rusia, s-au dovedit puțin eficiente. Președintele Obama a combătut anterior opinia conform căreia Putin este ”un bun jucător de șah”, care i-a învins pe el și Occidentul, și a subliniat că tocmai Putin este responsabil pentru actuala criză economică din Rusia. Trebuie să nu uităm însă de la ce a pornit totul. Sancțiunile au fost decise din cauza rolului Moscovei în criza din Ucraina și vizează în special sectorul energetic rusesc, prin restrângerea exportului de tehnologie și interzicerea accesului la finanțare pentru companiile rusești.



12