Mamă și fiu loviți de mașină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mamă și fiu loviți de mașină

Eveniment 12 Februarie 2015 / 00:00 1148 accesări

            Un copil de șase ani și mama acestuia au fost răniți, ieri dimineață, într-un accident rutier care a avut loc în orașul Năvodari. Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 25 de ani se deplasa la volanul unui autoturism pe strada Constanței. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Stadionului, au stabilit polițiștii, șoferul a lovit o femeie de 40 de ani și pe fiul acesteia, de șase ani, care traversau prin loc nepermis. După impact, șoferul a oprit, a coborât și a discutat cu femeia, care i-a spus că nici ea, nici băiatul nu sunt răniți. Conducătorul auto i-a lăsat acesteia numărul de telefon, după care i-a spus că trebuie să meargă la serviciu. Nimeni, însă, nu a sunat la 112. Mai târziu, femeia a mers împreună cu fiul ei la spital, pentru investigații medicale, iar reprezentanții unității sanitare au anunțat, conform procedurii, Poliția Rutieră. Victima a încercat să le explice oamenilor legii că șoferul nu a fugit, însă, în condițiile în care legislația prevede că autorul unui eveniment rutier este obligat să anunțe autoritățile, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.



12