Managementul spitalelor, asigurat de firme private

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Soluţie europeană. Salvarea de la faliment!?

Managementul spitalelor, asigurat de firme private

Eveniment 07 Iunie 2010 / 00:00 719 accesări

Ministrul Sănătăţii Attila Cseke vrea să implementeze un sistem utilizat deja în multe state europene, sistem care se regăseşte şi în legea Sănătăţii, analizat şi studiat de experţii din Sănătate. Demnitarul a declarat că ar fi câteva soluţii pentru un management profesionist al spitalelor, printre care a enumerat trecerea managementului spitalelor unor firme specializate. „Există o tendinţă la nivel european şi în foarte multe state, unde managementul este asigurat de către firme private specializate, alese pe baza unei licitaţii şi se încheie un contract cu indicatori precişi care trebuie respectaţi de către cei care administrează. Am preluat acest sistem care în alte state funcţionează”, a spus ministrul Sănătăţii. Sunt manageri de spitale care cred în sistemul folosit deja în multe ţări europene, considerând că în aceste momente unităţile sanitare cu paturi ar putea fi “salvate” de la faliment. Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, a declarat că soluţia este una binevenită, mai ales în această perioadă dificilă prin care trec spitalele. „Este un sistem care funcţionează extraordinar de bine în multe spitale din străinătate, sistem care s-a dovedit că eficientizează costurile. Pentru selecţia firmelor, licitaţiile pot fi organizate şi de către reprezentanţii autorităţilor locale. Dacă firmele angajate nu respectă indicatorii precişi, riscă să piardă contractul”, explică managerul SCJU, unitate care întâmpină grave probleme, contul său fiind „0”, în oraş fiind amenajate mai multe colecte de fonduri.

AUTORITĂŢILE LOCALE NU VOR SPITALE CU DATORII. O altă soluţie pentru finanţarea spitalelor care trec în administrarea autorităţilor locale şi judeţene ar fi, în opinia ministrului, concesionarea unor secţii. Preşedinţii Consiliilor Judeţene i-au spus ministrului că nu sunt dispuşi să preia spitalele, dacă acestea nu sunt descărcate de datorii şi dacă nu li se asigură în continuare finanţarea. „Finanţarea spitalelor este o problemă şi poate reprezenta o problemă şi mai serioasă. Vrem să eliminăm riscul ca spitalele să vină în braţele noastre şi să ne trezim că nu avem bani. Nu asta a fost discuţia. Principiul descentralizării a fost ca decizia administrativă să vină însoţită de resursele financiare. Ce a fost alocat pentru sănătate trebuie să urmeze descentralizarea deciziei”, a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Liviu Dragnea. El a adăugat că repartizarea banilor nu trebuie făcută de Direcţiile de Sănătate Publică, care la rândul lor „ar trebui să treacă în subordinea autorităţilor locale”. „Decizia ca DSP-urile să decidă împărţirea banului nu este în regulă. Asta ar însemna că spitalele au fost aduse în subordinea autorităţilor locale, dar sunt ţinute la cheremul prefectului şi DSP-urilor. Asta este clar o pârghie de şantaj”, a afirmat Dragnea. Preşedinţii de Consilii Judeţene au formulat o serie de amendamente la Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării.



12