Măşti medicale împotriva efectelor generate de noroiul toxic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Măşti medicale împotriva efectelor generate de noroiul toxic

Sănătate 26 Octombrie 2010 / 00:00 458 accesări

Guvernul a decis să trimită în Ungaria, sub forma unui ajutor umanitar, un lot de 250.000 măşti medicale, în valoare de 11.700 euro, pentru a fi folosite la lucrările de înlăturare a efectelor generate de noroiul toxic deversat dintr-o uzină aflată pe teritoriul statului vecin. Reamintim că, la 4 octombrie, sute de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatată de grupul ungar MAL, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal. Acesta a ajuns sub o formă diluată în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în fluviu. Noroiul toxic deversat a inundat satele învecinate, unde 280 de case au fost distruse, iar 150 de persoane au fost rănite.



Ştiri recomandate

12