Maternitatea Constanţa oferă siguranţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Maternitatea Constanţa oferă siguranţă

Sănătate 19 August 2010 / 00:00 2212 accesări

Tragedia de la Maternitatea Giuleşti este în atenţia tuturor managerilor de spitale din ţară, dar şi a autorităţilor. Se fac unele comentarii, dar se caută şi rezolvarea problemelor. Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, afirmă că, în cazul Maternităţii Giuleşti, este vorba despre o problemă organizatorică, având în vedere că o asistentă de la Neonatologie nu are voie să părăsească salonul, care trebuie monitorizat 24 de ore din 24. „Din punctul meu de vedere este o chestiune care ţine de organizarea internă. Există o asistentă de salon care stă în permanenţă acolo, iar dacă vrea să plece trebuie să se înlocuiască, ia legătura cu colega ei care o înlocuişte. Mai mult, există o altă asistentă de serviciu care vine periodic şi verifică saloanele. Şi dacă există un singur bebeluş trebuie să stea acolo. Prematurii au un regim şi mai strict pentru că acolo sunt două persoane care au grijă, este medic de gardă care este 24 de ore din 24 şi asistenta, pentru fiecare salon”, a explicat managerul. Dr. Căpăţână este convins că o tragedie similară celei petrecute la Maternitea Giuleşti nu se poate întâmpla în Maternitatea Constanţa, deoarece sunt luate toate măsurile de prevenire.



12