Matthew McConaughey, din nou premiat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Matthew McConaughey, din nou premiat

Monden 21 Iunie 2014 / 00:00 564 accesări

Criticii americani specializaţi în producţii de televiziune l-au premiat pe actorul Matthew McConaughey pentru cea mai bună interpretare, pentrul rolul din producţia HBO ”True Detective”. Cea de-a patra ediţie a premiilor criticilor de televiziune a încununat şi serialul ”Breaking Bad” drept cea mai bună dramă. Şi serialul ”Orange Is the New Black”, inspirat din lungmetrajul „Fargo“, din anul 1996, s-a aflat printre câştigători, fiind distins cu trei premii, inclusiv pentru cea mai bună miniserie, în faţa producţiilor britanice ”Dancing on the Edge” şi ”The Hollow Crown and Luther”, dar şi a producţiilor americane ”Bonnie and Clyde” şi ”American Horror Story: Coven”.

În competiţia producţiilor TV, bătălia dintre SUA şi Marea Britanie s-a tranşat în favoarea fostei colonii. Billy Bob Thornton a bătut patru colegi britanici, printre care Chiwetel Ejiofor şi Benedict Cumberbatch, pentru a intra în posesia premiului pentru cel mai bun actor într-o miniserie. Lorne Malvo şi Allison Tolman au câştigat celelalte premii de interpretare în aceeaşi categorie, pentru rolurile din ”Orange Is the New Black”. Acest serial s-a impus şi la subcategoria Comedie, cu premii pentru Kate Mulgrew drept cea mai bună actriţă în rol secundar şi Uzo Aduba pentru cel mai bun rol episodic. Allison Janney a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol episodic, pentru comedia ”Mom”.

Serialul ”The Good Wife / Soţia perfectă” a fost marele perdant al serii, fără să concretizeze niciuna dintre cele cinci nominalizări, alături de ”Sherlock”. De fapt, nu a fost seara britanicilor, care nu au pierdut numai la fotbal. Michael Sheen, Matthew Rhys, Freddie Highmore şi Hugh Dancy au pierdut marele premiu pentru cel mai bun actor într-o producţie de televiziune, în faţa lui Matthew McConaughey.

Taguri articol


12