Michael Douglas, unul dintre actorii care au definit anul 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Michael Douglas, unul dintre actorii care au definit anul 2010

Monden 11 Decembrie 2010 / 00:00 457 accesări

După încheierea şedinţelor de chimioterapie pe care le-a efectuat în luna octombrie, pentru a învinge cancerul la gât cu care a fost diagnosticat în luna august, Michael Douglas a revenit pe platourile de filmare, într-un proiect media lansat de publicaţia “The New York Times”. Michael Douglas a declarat recent că este hotărât să învingă cancerul şi, potrivit presei americane, starea lui de sănătate pare să prezinte semne evidente de ameliorare. Actorul american a filmat un scurtmetraj pentru proiectul video lansat de “The New York Times”, intitulat “Fourteen Actors Acting”.

Suplimentul anual cinematografic al revistei “The New York Times”, intitulat “Hollywood Issue”, va fi lansat duminică. Dorind să promoveze ediţia printată, editorii site-ului publicaţiei americane au lansat proiectul video Fourteen Actors Acting, în care au filmat actorii care au definit cinematografia anului 2010. Considerat un supliment multimedia interactiv, acest proiect video reprezintă o galerie video a tipologiilor clasice de actori şi conţine 14 scurtmetraje de câte un minut, filmate în alb-negru de Solve Sundsbo, pe muzica lui Owen Pallet. În scurtmetrajul său, Michael Douglas are o expresie gânditoare, stând într-un fotoliu din piele. La acest proiect video au mai participat câţiva actori de seamă, precum Javier Bardem, James Franco, Matt Damon şi Natalie Portman.

Michael Douglas îşi va relua cariera în 2011, când va juca într-un lungmetraj inspirat din viaţa şi cariera pianistului Liberace. De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului “One Flew Over the Cuckoo\'s Nest / Zbor deasupra unui cuib de cuci”, împreună cu Saul Zaentz, în anul 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul “Wall Street”.



12