Mii de persoane s-au infectat cu HIV după transfuzii cu sânge contaminat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mii de persoane s-au infectat cu HIV după transfuzii cu sânge contaminat!

Sănătate 02 Iunie 2016 / 19:09 474 accesări

Rapoarte oficiale arată că peste 2.000 de persoane din India au fost infectate cu HIV, în urma unor transfuzii de sânge contaminat, astfel că numărul persoanelor din India care trăiesc cu HIV sau SIDA depășește 2,1 milioane. Potrivit Descoperă, sângele contaminat a infectat cel puțin 2.234 de oameni din India cu HIV. Toate spitalele sunt obligate prin lege să verifice sângele, înainte de transfuzie, pentru HIV, hepatita B, C şi alte infecţii, dar noile informaţii sugerează că acest lucru nu se întâmplă în toată lumea.

”Fiecare astfel de test costă 1.200 de rupii (18 dolari), iar cele mai multe spitale din India nu au facilităţi de testare”, a declarat activistul Chetan Kothari pentru BBC. El a cerut ca aceste date să fie făcute publice. ”Chiar şi într-un oraş mare cum e Mumbai, doar 3 spitale private au facilităţi de testare a sângelui pentru HIV. Chiar şi cele mai mari spitale de stat nu au tehnologia necesară pentru a depista infecţii ale virusului HIV. Aceasta este o problemă foarte gravă şi trebuie abordată de urgenţă”, a adăugat Chetan Kothari. Datele au fost colectate de către Organizaţia Naţională de Control al Sidei din India (Naco), dar au fost făcute publice numai după ce Kothari a depus o cerere în acest sens.



12