Militar român ucis într-un atentat în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Loviţi de o maşină încărcată cu explozivi

Militar român ucis într-un atentat în Afganistan

Eveniment 31 Martie 2014 / 00:00 1069 accesări

Un soldat român a murit, iar alţi cinci au fost răniţi, în urma unui atentat sinucigaş care a avut loc, ieri dimineaţă, în Afganistan. Militarii din cadrul Batalionului 20 Infanterie, cunoscuţi ca „Scorpionii Negri“, executau o misiune de patrulare, cu trei maşini de luptă MRAP (rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor - Mine-Resistant Ambush Protected), pe autostrada A1, la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall. Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) spun că un autovehicul încărcat cu explozivi a intrat direct în maşina de luptă, provocând o deflagraţie puternică. În urma atacului, militarii aflaţi la bordul vehiculului acroşat au fost răniţi. Victimele au fost transportate, cu un elicopter de evacuare medicală, la spitalul din Kandahar. Din nefericire, însă, din cauza leziunilor grave suferite, plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu şi-a pierdut viaţa. Ceilalţi cinci răniţi, sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru, sunt internaţi în unitatea sanitară. Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al MApN din 2001, era căsătorit şi avea un copil. El mai participase la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak.

REPATRIERE Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a transmis condoleanţe familiei îndoliate, arătând că, în ciuda eforturilor depuse de toate forţele aliate, Afganistanul rămâne un teritoriu extrem de periculos. „Sunt profund îndurerat de moartea plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu, căzut la datorie în Afganistan. Pierderea vieţii sale ne aduce aminte, încă o dată, că Afganistanul rămâne cel mai complex şi mai periculos loc din lume. Suntem alături de familia eroului Claudiu Constantin Vulpoiu, greu încercată de această tragică pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente, şi către camarazii de arme răniţi în tragicul incident, pentru a căror sănătate ne rugăm“, a spus Mircea Duşa. În prezent, MApN, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, derulează formalităţile necesare pentru repatrierea trupului neînsufleţit al militarului român. Până acum, în teatrele de operaţiuni, Armata României a pierdut 26 de militari, alţi 140 fiind răniţi.



12