Militarul SUA Bowe Bergdahl, eliberat în schimbul a cinci terorişti, va fi inculpat pentru dezertare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Militarul SUA Bowe Bergdahl, eliberat în schimbul a cinci terorişti, va fi inculpat pentru dezertare

Externe 27 Ianuarie 2015 / 18:31 249 accesări

Sergentul american Bowe Bergdahl, eliberat de talibanii afgani în mai 2014 în schimbul deciziei Administraţiei SUA de eliberare a cinci islamişti de la Guantanamo acuzaţi de terorism, va fi pus sub acuzare pentrtu dezertare, afirmă surse citate de site-ul postului NBC. Potrivit postului tv, care citează oficiali militari americani, Bowe Bergdahl va fi inculpat în cel mult o săptămână. Sergentul Bowe Bergdahl fusese capturat în Afganistan, pe 30 iunie 2009, în circumstanţe rămase neclare, existând suspiciuni că dezertase, fiind nemulţumit de relaţiile cu camarazii şi de condiţiile generale de pe frontul antiterorist. Militarul american a fost eliberat pe 31 mai 2014, în schimbul a cinci talibani suspectaţi de terorism care erau deţinuţi la penitenciarul militar de la Guantanamo Bay. Opoziţia republicană de la Washington a criticat dur decizia Administraţiei democrate Barack Obama de eliberare a cinci presupuşi terorişti în schimbul unui militar american suspectat că dezertase.

Taguri articol


12